Taina Sfântului Maslu în parohiile doljene Brabova și Ciutura

Un articol de: Diac. Gheorghe Cioiu - 16 Aprilie 2019

În Arhiepiscopia Craiovei continuă întâlnirile misionar-catehetice organizate în această perioadă premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului. O astfel de întâlnire a avut loc la finalul săptămânii trecute în Parohia Brabova din Protoieria Craiova Nord. Credincioşii din parohia păstorită de pr. Marian Bogoslov au fost prezenţi în număr mare la Taina Sfântului Maslu săvârşită în biserica ce poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. La final, credincioşii au participat la o prelegere despre importanţa postului şi a rugăciunii în viaţa creştinului ortodox şi la discuţii pe marginea subiectului cu preoţii invitaţi. Un eveniment liturgic similar a avut loc și în Parohia Ciutura, tot din Protoieria Craiova Nord. Circa 70 de credincioși au răspuns invitației părintelui paroh Ionel Marcu de a participa la Taina Sfântului Maslu de obște, săvârșită în biserica parohială ce poartă hramul „Sfânta Muceniță Tatiana diaconița”.