Taina Sfântului Maslu la catedrala din Roman
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit duminică seara Taina Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de preoți, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. La slujbă au participat și aproximativ 500 de credincioși din Protoieria Sascut.
Ierarhul a binecuvântat toată suflarea venită în acest mic pelerinaj, citind rugăciuni de dezlegare și rugându-L pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, pace și iertare de păcate, ne-a transmis părintele Ionuț-Alexandru Apostu.
După slujbă, nouă preoți cu activități duhovnicești și gospodărești deosebite din Protoieria Sascut au fost hirotesiți iconomi stavrofori și alți șapte au primit hirotesia întru iconom.
La finalul serii, Corul „Sfântul Antipa de la Calapodești”, al preoților Protoieriei Sascut, alături de corul de copii al acesteia, a interpretat o serie de cântări specifice perioadei Postului Sfintelor Paști.
Impresionat de frumusețea interpretării acestor cântări de către cei mici, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a felicitat pentru pregătirea pe care au arătat-o: „Vă felicităm, dragi copii, pentru modul în care ne-ați purtat prin tot Postul Mare intonând aceste cântări semnificative pentru perioada în care ne aflăm. Ați interpretat o cântare psaltică ce este atât de dificilă, dar iată, dacă o cântă și pruncii în leagăn, înseamnă că se poate învăța, se poate cânta, se poate aduce laudă lui Dumnezeu. M-au impresionat acești copii și cred că este doar începutul; nu vă temeți de început, pentru că nici diavolul nu se teme de cum începi; toată lumea începe bine pentru că există acel zel, acel entuziasm. Important este cum evoluezi și cum termini o lucrare pe care îți propui să o faci. Vă mulțumim și vă așteptăm, părinte protopop, să ne încântați și cu Cântările Învierii, care sunt mult mai antrenante decât acestea de acum. Mă bucur că Sascutul rămâne un protopopiat tânăr, de perspectivă, care arată dăruire și implicare în toată lucrarea sa”.
La rândul său, părintele protoiereu de Sascut, Alexandru Grigoraș, a mulțumit gazdelor, Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare și pentru cuvântul de învățătură, preoților și enoriașilor prezenți într-un număr atât de mare și, nu în ultimul rând, membrilor corului și, în special, copiilor care au dat o altă valoare cântării din această seară.
Toți copiii au primit diplome de participare și pachete cu icoane, mir, cărți de rugăciuni și alte daruri.