Taina Sfântului Maslu la spitalul din Măcin, Tulcea

Data: 12 Decembrie 2012

Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat miercuri Spitalul Orăşenesc din localitatea Măcin, judeţul Tulcea, unde a oficiat Taina Sfântului Maslu înconjurat de un sobor de slujitori. Au participat cadre medicale şi pacienţi ai spitalului. "În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Visarion a subliniat însemnătatea Tainei Sfântului Maslu pentru redobândirea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, tălmăcind apoi pe înţelesul tuturor momentele principale ale rânduielii tainei", informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Bolnavii din spital au fost unşi cu ulei sfinţit şi au primit iconiţe.

Spitalul Orăşenesc din Măcin a fost construit în anul 1978 şi are momentan 120 de paturi şi 80 de cadre medicale. În curtea spitalului se află o biserică nouă cu hramul "Sfinţii Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip", care a fost sfinţită în anul 2001.