Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii din Parohia Ioneşti II

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 29 Martie 2017

Peste 200 de credincioşi au luat parte la Taina Sfântului Maslu în Parohia Ioneşti II din Protopopiatul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, în ziua praznicului Blagoveşteniei, după săvârşirea Sfintei Liturghii. La final, pr. Alin Mihai, de la Parohia Blejani-Scundu, a susţinut cateheza „Puterea vindecătoare şi sfinţitoare a Sfintei Liturghii necesară pentru mântuirea omului”. După momentul liturgic, pr. paroh Constantin Diaconu împreună cu ceilalţi preoţi slujitori au mers la casa tânărului Andrei Ciprian Drăguţ, în vârstă de 28 de ani, imobilizat de șapte ani la pat în urma unui accident rutier grav, unde au continuat sfintele rugăciuni. Totodată, în cadrul vizitei pastorale a fost oferit suport moral şi material familiei tânărului, pentru a putea depăşi momentele dificile cu care se confruntă în această perioadă.