Talantul muzical al copiilor, înmulțit la Parohia „Sfântul Apostol Andrei”-Chitila
Pe latura de nord-est a Șoselei Chitila, la intrarea în București dinspre Târgoviște, ne întâmpină ca un străjer de cetate Biserica „Sfântul Apostol Andrei”-Chitila din cadrul Protopopiatului Sector 1 Capitală. Ridicată în perioada interbelică într-un cartier de la marginea oraşului, unde se mutau numeroase familii modeste de meseriași și muncitori în serviciul de căi ferate, biserica a devenit pentru aceștia în primul rând o necesitate a vieții spirituale, apoi o oază de liniște și rugăciune. Atmosfera se păstrează până în prezent prin grija pastorală a preoților slujitori implicați constant în activități dedicate tinerilor și familiei creștine.
De cum pășești în biserică, poți admira mobilierul din stejar și tâmpla cu icoanele prorocilor și sfinților modelată în motive florale de renumitul sculptor Grigore Dumitrescu, precum și pictura în ulei realizată în stil neobizantin de pictorii Dumitru și Gheorghe Belizarie, semn că între zidurile ei această biserică păstrează, pe lângă opere artistice de mare valoare, și o istorie sinceră întrepătrunsă cu povești de viață ale unor familii dintr-un cartier nou- înființat după Primul Război Mondial.
În anul 1935, preotul Gheorghe Bărbulescu, cel care a înființat parohia, împreună cu credincioșii, l-au ales ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, deoarece și aici s-a întemeiat o comunitate nouă, creștină, după modelul propovăduirii și misiunii celui dintâi chemat la apostolat. Din anul 2003, aici se află spre închinarea credincioșilor și un fragment din moaștele sfântului ocrotitor.
Sfântul lăcaş construit în perioada 1935-1939 a fost resfinţit în anul 2021 de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în ziua de pomenire a Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, în urma unor ample lucrări de înnoire şi înfrumuseţare.
„Cei mici vor duce mai departe dragostea față de cântarea bisericească”
La această biserică, părintele paroh Simion Bondar, împreună cu părintele Ciprian Bâra și cu diaconul Gheorghe Ichim, împletesc slujirea liturgică cu responsabilitatea pastorală de a veni întru întâmpinarea nevoilor celor mici prin programe educaționale și creative, pentru a le cultiva talentele și a-i dezvolta multilateral.
Atelierul de muzică se desfășoară cu material didactic specific vârstei lor, în spațiul generos și frumos împodobit al cantinei sociale din vecinătatea bisericii, cu o capacitate de 70 de locuri. „Ideea activităților muzicale cu cei mici este o inițiativă comună a părintelui paroh și a prof. Cristina Brândaș, care și-a pus în slujba comunității, și în special a enoriașilor mici, cunoștințele sale muzicale și dragostea pe care o are de a cânta Domnului atât la strană, în timpul slujbelor de duminică și din sărbători, dar și cu alte ocazii. Acest lucru a dorit să-l pună la suflet și celor mici, pentru că este bine ca în comunitatea noastră aceștia să ducă mai departe dragostea față de cântarea bisericească. Aici, la strana noastră, cunoscutul profesor Chiril Popescu într-o perioadă a desăvârșit cântarea bisericească și i-a învățat și pe alții să ducă mai departe această prețioasă îndeletnicire. Faptul că prof. Cristina Brândaș are și cunoștințe de pian îi ajută și îi încântă foarte mult pe cei mici. Are un repertoriu variat pentru ei, atât din sfera religioasă, cât și din sfera laică, în funcție de perioadele pe care le parcurgem: perioada de iarnă, când pregătesc colinde, cântecele specifice venirii primăverii, colinde de Florii, cântece din perioada pascală - toate adaptate bineînțeles pentru vârsta copiilor. Până în prezent au oferit concerte de colinde la chinonic sau cântece patriotice, în funcție de specificul perioadei pe care am traversat-o”, ne-a spus părintele diacon Gheorghe Ichim, coordonatorul activităților cu tinerii.
Rolul muzicii în viața copilului
Educația muzicală a copiilor poate fi atât pasivă, prin audiție, cât și activă, prin cântare. Participarea la astfel de ateliere, unde învață teorie muzicală prin care înțeleg întregul proces al cântecului pe care îl interpretează, precum și cântarea împreună cu alți copii au un efect benefic pe mai multe planuri, întrucât le dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale și sociale: li se îmbunătățește memoria, le stimulează creativitatea, atenția distributivă, dar învață să fie și îngăduitori cu ceilalți colegi, să aprecieze, să nu judece și să nu-i critice pe cei din jurul lor. „Am demarat acest proiect acum doi ani, înainte de pandemie, când acești copii erau mai mici. Am început cu activități multidisciplinare. Copiii au nevoie și asociază muzica cu mișcarea și se dezvoltă mult mai bine. Între timp, copiii au crescut, unii dintre ei intrând și la școala de muzică, astfel că am început să învățăm și notația. Prin participarea la aceste ateliere li se dezvoltă gândirea, dar se dezvoltă foarte mult social cântând în cor. Aici învață să nu se judece și să nu se critice. Totodată, învață să se admire atunci când unul dintre ei are un talent. Ceilalți învață să-l urmărească și să-l admire, contribuind și noi în felul acesta la construirea unui sistem de valori. Copiii învață și muzică religioasă. Ne pregătim acum pentru Florii și învățăm colindele specifice acestei sărbători. Cu unii dintre copii lucrez și la pian, pentru că și-au manifestat și această dorință”, ne-a declarat Cristina Brândaș, redactor muzical la revista „Mediateca” a Universității de Muzică din București.
Dialoguri duhovnicești cu tinerii
De asemenea, în fiecare zi de marți, după săvârșirea Acatistului Sfântului Apostol Andrei, tinerii prezenți participă și la cateheza intitulată „Dialogul cu tinerii în pridvorul Sfântului Andrei”, unde li se prezintă anumite teme și pot adresa întrebări. Totodată, preoții slujitori, fiind la rândul lor părinți și foarte apropiați ca vârstă de familiile din comunitate, sunt cooptați ca parteneri în proiectele educaționale desfășurate de instituțiile de învățământ din cuprinsul parohiei, unde participă și la deschiderea anului școlar. „De ceva vreme, de când sunt veniți cei doi tineri slujitori la biserica noastră, părintele Ciprian Bâra și părintele diacon Gheorghe Ichim, activitatea cu tinerii și cu elevii s-a intensificat. Ei sunt mai aproape și cu vârsta, dar și cu profesia lor de tineri. Și unul, și celălalt au copii de școală și de grădiniță, deci sunt părinți. Părintele diacon își desfășoară activitatea ca profesor de religie de aproximativ 12 ani ca titular la una din școlile din cartierul Titan, unde este și diriginte. Aduce această activitate și în cateheza de marți, intitulată «Dialogul cu tinerii în pridvorul Sfântului Andrei», precum și în cuvântul de învățătură rostit la Sfânta Liturghie. Pe părintele Ciprian Bâra îl desemnăm la deschiderea anului școlar, dar și cu alte prilejuri când este invitat la școlile și grădinițele din parohie. Se apropie foarte mult de familiile cu copii și se vede rezultatul acesta, întrucât grupul de copii care vin la biserică se înmulțește. Acest atelier muzical oferă atât cunoștințe religioase, cât și activitate practică, la strană. Cred că este nevoie ca această activitate să se desfășoare cu toată determinarea, pentru că ei sunt generațiile care urmează să ia locul celor care pleacă dintre noi”, ne-a spus părintele paroh Simion Bondar.
La Parohia „Sfântul Apostol Andrei”-Chitila continuă astfel lucrarea pastoral-misionară începută de preotul Gheorghe Bărbulescu într-o zonă aflată încă în schimbare și dezvoltare, unde familiile de tineri sunt apropiate de biserică și oferă un model de înnoire duhovnicească.