„Tânărul botoşănean“, ediţia I - nevoia alegerii unui model
În perioada 25-27 septembrie 2015, la Botoşani are loc un eveniment inspirat de nevoia de modele, resimţită în viaţa tinerilor. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, 450 de tineri au fost aleşi drept publicul ţintă al evenimentului „Tânărul botoşănean“. ATOR Botoşani îşi propune prin acest proiect raportarea tânărului din generaţia contemporană, atât de bulversată spiritual, la modelul tinerilor de altădată.
Prin toate câte au lăsat în urmă, părintele Paisie Olaru şi părintele Cleopa Ilie rămân exemple vii pentru tinerii de astăzi şi de mâine. Participanţii vor aprofunda în cele două zile viaţa acestor personalităţi duhovniceşti botoşănene.
Mulţi oameni îşi dau mâna pentru a iniţia astfel de proiecte destinate celor aflaţi la vârsta dificilă a adolescenţei, iar misiunea plămădită de ei în acest proiect este aceea de a contribui la formarea unei generaţii de tineri, mădulare vii în trupul lui Hristos. Într-o lume în care libertatea este folosită împotriva noastră, o libertatea ce devine periculoasă, unde educaţia este asemenea unei cărămizi nearse, sfărâmicioase, căutarea şi înţelegerea nevoii unui model este fundamentală. Prezenţa unui model în viaţă dă şansa unui progres rapid. Îl avem ca model pe Mântuitorul, dar îi avem modele şi pe prietenii Lui, sfinţii şi oamenii frumoşi ce-au trăit înaintea noastră.
Pentru a nu greşi, ne întrebăm adesea atunci când suntem în faţa provocărilor vieţii: Ce ar face Iisus acum în locul meu? Eu mă întreb dacă mi-aş dori în preajma viitorilor mei copii oameni ca mine. Aş fi un model bun pentru ei?
În alegerea unui model, nu intervine pierderea identităţii proprii. A fi tu însuţi ghidat de un tezaur de principii şi valori strânse din jur înseamnă să ai înţelepciunea de a gusta din mierea altora şi să mai iei şi acasă. Aceasta poate fi culeasă de la oameni care au descoperit deja esenţialul şi au reuşit să îl dezvolte şi să îl împartă şi nicidecum să îl îngroape, precum acela căruia i-a fost frică să îşi înmulţească talantul.
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri“ (Mt. 13, 16). Un tânăr este o carcasă ce cuprinde un imens loc gol pe care el singur trebuie să îl umple, pe tot parcursul vieţii. Şi binecuvântat este că i-a fost lăsată libertatea de a alege să îl împodobească după cum crede de cuviinţă.
Ce înseamnă modEL? Dacă analizăm cuvântul primim nu doar răspunsul la întrebare, ci ni se arată chiar şi pe cine ar trebui să urmăm. Iisus a fost pe pământ şi a mers, a vorbit, a mâncat, a sfătuit, a trăit şi a mântuit. Şi toate câte le-a făcut au rămas înscripţionate de către apostoli, pentru sutele de generaţii care au urmat şi urmează după Înălţarea Lui la cer, întocmai pentru a fi lor model de urmat. Întâlnirea din 25-27 septembrie de la Botoşani este o invitaţie pentru toţi tinerii la a cunoaşte viaţa înaintaşilor de seamă din ţinutul acestei zone şi la a se inspira din faptele acestora. (Cristieana Puravu - ATOR Iaşi)