Ţăndărei

De prin anii ’80, brusc, Ţăndărei mi-a devenit simpatic, dacă nu chiar drag (aşa, din gară, timp de zece minute, cât se schimbă locomotiva; nu i-am cercetat, încă, lăuntrul), pentru că, după lectura romanelor lui Paul Georgescu (născut, acolo, la 7 noiembrie 1923), urbea pierdută în orizontul Bărăganului s-a transformat într-o sursă a plăcerilor pe care nu le pot oferi decât reveriile livreşti: Ţăndărei, sub numele de Huzurei, constituie miezul romanelor „Mai mult ca perfectul“ (1984), „Natura lucrurilor“ (1986), „Pontice“ (1987), „Geamlâc“ (1988) şi, postum, „Între timp“ (1990).

O ştire venită pe fluxul agenţiilor de presă din ultimele zile ale lui ianuarie 2008 sparge reveriile livreşti cu (i)realitatea imediată a vremii noastre postmoderne. Ţăndărei - Huzurei sare din praful Bărăganului în paginile tabloidului „The Sun“. astfel, presa britanică publică materiale despre traficul de minori proveniţi din Ţăndărei, oraş desemnat de poliţia britanică drept sursa problemei, după o operaţiune împotriva cerşetorilor şi hoţilor români, soldată cu arestarea a 25 de persoane la 35 de kilometri de Londra. Copiii folosiţi ca hoţi de buzunare au fost porecliţi de localnicii din Slough - Maradona „pentru că sunt aşa de bine instruiţi încât, ca Maradona, au Mâna lui Dumnezeu. Şi, tot ca Maradona, fură de la englezi“. Acasă, în Ţăndărei, profesorii au rămas fără elevi: „Toţi au plecat - au plecat în Anglia“, zice o dirigintă uitându-se cu jale la băncile goale. Primarul se plânge de ale lui: „Când se îmbogăţesc, oamenii ăştia le trimit bani rudelor să construiască vile cu lirele voastre sterline. Sunt 30 sau 35 de astfel de monstruozităţi în Ţăndărei. Sunt atât de multe, că a trebuit să le interzic să le mai construiască“, zice şeful local unui ziarist britanic venit să facă un reportaj în oraşul lui Paul Georgescu. Cei din Anglia par încă mai stresaţi: „Când ţiganii din Ţăndărei vor avea buletine şi paşapoarte, nu vom mai putea face nimic pentru a-i opri se se ducă în Marea Britanie. Există elemente criminale de care românii vor să scape - şi odată ce vor avea paşapoarte, vor deveni problema Marii Britanii“. Miezul prozei lui Paul Georgescu este, iată, miezul problemei traficului de minori din Londra, întru gloria urbei ialomiţene ai cărei locuitori - unii, e drept - au schimbat vipia şi tihna siestei din Huzurei cu ploile şi ceaţa din Londra. Viaţa bate cartea? Da, pentru o zi-două, pentru că Ţăndărei tot Huzurei (de la „huzurit“, nu-i aşa?) rămâne: acolo, în ficţiunile unui prozator care, în ultimul roman, tipărit postum, predă şi o lecţie de istorie: a anului 1917, în carte, repetându-şi straniul interlediu, cum îl numeşte, azi: „Peste câţiva ani, bâjbâiala asta va fi o lecţie de istorie. Va fi scris acolo ce s-a întâmplat şi de ce, cine s-a orientat bine şi cine a dat-o cu oiştea-n gard... Atunci vor şti astea toţi profesorii şi elevii, dar azi nimeni nu ştie... mergem pe bâjbâitelea“: în 1917, în roman, în 1989, când ne părăsea Paul Georgescu, dar şi azi, la fel: pe bâjbâitelea.