Ţara Sfântă, descrisă copiilor la Muzeul Naţional de Istorie

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 07 Mai 2010

La Muzeul Naţional de Istorie a României a avut loc joi, 6 mai, o conferinţă intitulată "Pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos", susţinută de pr. drd. Cristian Trandafir, director al Centrului de pelerinaj "Sf. Apostol Pavel" al Patriarhiei Române - sediul Unirea. Evenimentul se înscrie într-o serie de conferinţe, moderate de specialişti în domeniu, intitulate "Prin muzeele lumii", care se desfăşoară în prima jumătate a acestui an şi are ca obiectiv prezentarea pe mai multe planuri - istoric, geografic, cultural şi spiritual - a unor ţări de interes turistic, precum Lituania, Grecia, cu Sfântul Munte Athos, Siria, Israel, Croaţia şi Egipt. În cadrul conferinţei de joi a fost prezentată Ţara Sfântă, ca spaţiu al activităţii pământeşti a Mântuitorului Iisus Hristos. "Ţara Sfântă rămâne în prim-planul cunoştinţelor noastre teroretice despre viaţa Mântuitorului pe pământ, despre religia creştină şi despre ceea ce înseamnă Dumnezeu Cel întrupat. Ea este o ţară a religiilor deoarece aici se întâlnesc cele trei mari confesiuni monoteiste ale lumii: creştinismul, mozaismul şi islamismul. Este o ţara în care Dumnezeu-Fiul a ales a Se răstigni pentru mântuirea lumii, o ţară în care se află cel mai sfânt loc de pe pământ, Sfântul Mormânt, o ţară în care an de an vine Sfânta Lumină, minunea prin care se întăreşte Ortodoxia şi pe care Dumnezeu a lăsat-o pentru a ne arăta că este cu noi, cei ce credem în moartea şi învierea Sa până la sfârşitul veacurilor. Acolo s-a pregătit mântuirea noastră şi credem că un periplu prin Ţara Sfântă este o călătorie care ne poate duce cu mintea şi cu trăirea mai aproape de rai", a spus părintele Cristian Trandafir.

Expunerea a început printr-o prezentare amplă a Ţării Sfinte din punct de vedere geografic, evidenţiindu-se principalele momente ale istoriei mântuirii care au marcat aceste teritorii. Participanţii au aflat istoria unor locuri sfinte precum Jaffa, Haifa, Lida, Ein Karem, Nazaret, Bethleem, Iordan, Cana Galileii, Muntele Fericilor, Capernaum, Tabga, Tabor, Hozeva, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Muntele Sion şi oraşul Ierusalim cu principalele locuri unde a activat Mântuitorul Iisus Hristos. La conferinţă a participat şi o clasă de elevi de la Liceul "Horia Hulubei" din Voluntari. În cadrul următoarelor conferinţe, de la Muzeul Naţional de Istorie a României, se vor prezenta frumuseţile din Croaţia pe 17 iunie, ora 15:00, şi minunile Egiptului pe 15 iulie, la aceeaşi oră. Intrarea este liberă.