Târg al olarilor în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează, în perioada 18-22 iulie, cea de-a VI-a ediţie a Târgului „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa”. La acest târg fiecare olar trebuie să lucreze la roată şi să reproducă în faţa juriului un vas din colecţia Muzeului ASTRA care se încadrează în tema stabilită la ediţia anterioară (ceramica de Bistriţa).
Pe parcursul a trei zile, 20 de olari din România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova se vor întrece la roata olarului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale. Comisiile de jurizare prezente în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor desemna apoi cei mai buni olari şi cei mai buni bucătari - olari.
„Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, dezvoltând un concept inovator de derulare a unui târg şi a unei conferinţe, cu implementarea segmentelor de olărit, de gătit şi a unei tematici prestabilite: ceramica de Bistriţa”, anunță organizatorii.
În cadrul acestei manifestări, „Muzeul ASTRA îi provoacă pe olari să părăsească zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piaţă şi îi îndrumă să se documenteze în colecţii muzeale pentru a realiza o ceramică după modelul unor centre inactive astăzi, pe specialişti să abordeze colecţiile vechi şi să le readucă la actualitate, pe publicul vizitator să cunoască beneficiile gătitului în vase de lut bine arse. La acest târg fiecare olar trebuie să lucreze la roată şi să reproducă în faţa juriului un vas din colecţia Muzeului ASTRA care se încadrează în tema stabilită la ediţia anterioară (ceramica de Bistriţa); să decoreze vasul cu motive şi ornamente specifice, în faţa comisiei de jurizare; să prezinte juriului cel puţin două piese (farfurie, cană, oală sau cănceu) realizate în atelierul propriu, specifice ceramicii de Bistriţa şi să gătească în vasele proprii pe vatră deschisă sau în cuptor reţete tradiţionale ale zonei din care provin. În contextul desemnării Sibiului, Regiune Gastronomică Europeană 2019 considerăm deosebit de important ca publicul să cunoască şi să deguste reţete tradiţionale, şi mai ales să înveţe să le prepare chiar de la olari, în vase de lut ce pot fi folosite pe vatra deschisă”, a declarat Karla Roșca, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA.
Evenimentul începe azi, 18 iulie, de la ora 16:00, în Muzeul în aer liber, în clădirea Pavilionului Muzeal Multicultural, cu o conferinţă deschisă publicului: „Ceramica de Bistriţa. Autentic şi modern”. Organizatorii vor încerca, prin intermediul unui dialog între meşterii olari şi cercetătorii în domeniul ceramicii tradiționale, să găsească soluții privind schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe despre materialele şi tehnicile folosite, despre marketingul produselor şi evitarea kitschului. Totodată, vor fi urmărite și oportunitățile de adaptare a metodelor de producere şi ornamentare a ceramicii la cerinţele internaţionale, prin înlocuirea treptată a smalţurilor plumbifere cu smalţuri ecologice, în cazul ceramicii de uz gospodăresc, dar păstrând caracterul tipologic şi stilistic, în conformitate cu normele europene în vigoare.
Partea aplicată va avea loc pe durata desfășurării târgului şi va combina latura expoziţională şi cea comercială cu un grad mare de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit în vasele realizate, respectând condiţiile ergonomice şi de non-toxicitate.
În perioada 20-21 iulie, în Târgul de ţară se vor organiza ateliere interactive de olărit pentru copii şi adulţi susţinute de Centrul Scout Nocrich, Sibiu, Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz, Mureş, Asociaţia MONUMENTUM din Alţâna, Sibiu şi Imbold-Teracota Mediaş, judeţul Sibiu. Acțiunile educaționale au ca scop familiarizarea copiilor şi adulţilor cu meşteşugul olăritului, în care aceştia pot modela lutul la roata olarului, pot presa lutul în tipare sau pot decora vase de ceramică sub atenta îndrumare a meşterilor, după cum arată muzeograful Karla Roșca.
Evenimentul este organizat sub egida Anului European al Patrimoniului, conform comunicatului transmis de Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu.