Târg caritabil la Biserica „Sfântul Fanurie”
Duminică, 21 mai, în curtea Bisericii „Sfântul Fanurie” - Mihai Bravu din Capitală s-a desfăşurat un târg caritabil menit să ajute la construirea Centrului social - locuințe de tip protejat „Sfânta Filofteia” din localitatea Floreni, județul Vaslui. Iniţiativa acţiunii umanitare aparține membrilor Asociaţiei Ortodoxe pentru o Lume Nouă (AOLN), care se bucură de sprijinul părintelui Cristian Popa, paroh la Parohia „Sfântul Fanurie”.
Parohia „Sfântul Fanurie” - Mihai Bravu desfășoară cu prilejul fiecărui mare praznic programul „Bucurii de sărbători”.
„Anul acesta, târgul de primăvară s-a ținut de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Aceste acțiuni sunt legate de activitatea pe care tinerii o pot avea într-o parohie. Obiectele puse la vânzare sunt realizate manual de tineri. Dorinţa lor de a se implica în mod concret în viaţa parohiei a dus la posibilitatea de crea aceste obiecte, pe care să le punem apoi în vânzare.
Scopul nu este comercial, ci filantropic. Tocmai de aceea, această acţiune are o implicaţie mai vastă, atât în viaţa celor care ostenesc pentru acest târg, a celor ce admiră sau cumpără obiectele, cât şi în viaţa celor care primesc rodul acestei munci. De aceea am dorit sa reedităm acest târg de binefacere într-o atmosferă frumoasă, de sărbătoare, în care oamenii să se bucure şi să participe în acelaşi timp la fapta de milostenie pe care Mântuitorul Hristos ne-o cere fiecăruia dintre noi”, a spus părintele Cristian Popa.
Banii strânşi din vânzarea obiectelor lucrate de tinerii voluntari vor ajunge în scurt timp la Asociaţia „Zâmbet pentru zâmbet”, înființată de preotul Dan Mereuță și voluntarii din zonă. Fondurile vor fi destinate ridicării Centrului social – locuințe de tip protejate „Sfânta Filofteia” din localitatea Floreni, județul Vaslui.
„Dorim ca noi să fim cei care pun primele cărămizi la construcția Centrului social din localitatea Floreni. Sunt nevoi multe acolo. Încercăm să dăm o mână de ajutor. În ultimii ani, noi, voluntarii Parohiei «Sfântul Fanurie» - Mihai Bravu, am fost în această localitate de trei ori pentru a oferi daruri de sărbători. Ne bucurăm că şi de data aceasta au participat mulţi tineri, atât din AOLN, cât şi din parohie. Atelierele de creaţie s-au desfășurat în lunile aprilie și mai în podul bisericii noastre. Voluntarii noștri inimoşi, printre care şi numeroşi copii, au creat diverse obiecte, pe măsura talentului lor: icoane pe lemn, brățări, broșe din fetru, cosmetice hand-made, prăjituri etc. Am fost plăcut impresionaţi şi de credincioşii acestei parohii care sunt, de fapt, pricipalii noştri cumpărători şi care s-au arătat foarte ataşaţi de activitatea noastră”, a declarat Mădălina Ionescu, voluntar AOLN.