Târg de bucate tradiţionale la Astra

Data: 19 Septembrie 2013
La Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului are loc, la acest sfârşit de săptămână, o nouă ediţie a manifestării „Târgul de bucate tradiţionale“, al cărui scop principal este acela de a promova produsele tradiţionale şi ecologice româneşti cu un gust autentic. Vizitatorii se vor bucura de un program folcloric susţinut de artişti din Alba, Hunedoara, Maramureş şi Sibiu.
 
Complexul Naţional Muzeal ASTRA, împreună cu Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului“, Asociaţia de prietenie „Ille et Vilaine - Sibiu“, Consiliul Judeţean Sibiu şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, organizează în perioada 21-22 septembrie, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului, o nouă ediţie a manifestării „Târgul de bucate tradiţionale“. 
 
În cadrul acestei ediţii, organizatorii aniversează un an de la deschiderea Târgului de ţară şi trei ani de la deschiderea Târgului de produse tradiţionale şi ecologice. Scopul principal al acestor târguri este acela de a promova produsele tradiţionale şi ecologice româneşti cu un gust autentic.
 
La acest eveniment şi-au anunţat participarea producători din judeţele Alba, Arad, Braşov, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu. 
 
Vizitatorii vor putea găsi, la standurile expoziţiei cu vânzare, bucate tradiţionale atent selecţionate, precum brânza de burduf Loman, sloi de oaie, „lichie“ (Alba), preparate din carne de porc, rasa mangaliţa, dulceaţă de prune (silvoiţa), prăjituri şi plăcinte Maramureşene (Satu Mare), plăcintă întinsă de Turnu (Arad), kurtoş, pâine, gulaş (Harghita), virşli şi preparate din ciuperci ECO (Hunedoara), pălincă (Sălaj), brânza de burduf în coajă de brad, dulceaţă de trandafiri (Braşov), telemea de Mărginimea Sibiului, urdă, unt şi produse din capră, miere şi preparate, siropuri şi dulceţuri ECO (Sibiu), şi multe altele. 

Ateliere culinare şi program folcloric

Standurilor cu produse li se vor adăuga ateliere culinare care vor permite familiarizarea cu modul de preparare a unor delicatese tradiţionale ce vor fi puse la dispoziţia cumpărătorilor: gulaş, ied la ceaun, miel la ceaun, plăcinte, dulceaţă de prune silvoiţa, preparate din carne de porc Mangaliţa, „lichie“, must stors la faţa locului, pastramă, cocoloş cu brânză, balmoş, „scovărzi“ etc. 
 
De asemenea, vizitatorii se vor bucura de un program folcloric susţinut de artişti din zona Alba, Hunedoara, Maramureş şi Sibiu.