Târg de locuri de muncă în Capitală
În zilele de 25 şi 26 martie se va desfăşura la Bucureşti, la Sala Palatului, cel mai mare târg de carieră – „Angajatori de Top”, la eveniment fiind aşteptaţi peste 10.000 de profesionişti, studenţi şi proaspăt absolvenţi care pot interacţiona cu 300 de specialişti HR din cadrul a 100 de companii participante din peste 14 domenii de activitate. Potrivit organizatorilor citaţi de Agerpres, la târg vor fi scoase la concurs în jur de 5.000 de joburi şi peste 700 de poziţii în cadrul programelor de internship&trainee. Persoanele interesate pot participa la eveniment gratuit în baza preînscrierii pe www.hipo.ro, tot pe această platformă având posibilitatea să completeze un CV în format Barcode, pe care, ulterior, să îl printeze ca să aplice la joburile de la târg. „Din semnalele pe care le-am primit până acum din partea angajatorilor cu care colaborăm de 10 ani, anul 2016 va fi unul extrem de competitiv. Foarte mulţi angajatori îşi formează echipele, iar numărul angajărilor este în creştere faţă de anii trecuţi, lucru care se poate observa şi din creşterea cu 25% a poziţiilor deschise în cadrul Angajatori de TOP comparativ cu ediţia din toamnă 2015”, susţin organizatorii.