Târg de mărţişoare la Zalău

Data: 24 Feb 2014

Mărţişoare din diverse materiale, precum dantelă, origami, mărgele, pâslă, ghindă şi nuci, realizate manual de meşteri populari şi elevi din Sălaj, au fost expuse la Centru de Cultură şi Artă din Zalău, în cadrul celei de-a patra ediţii a târgului de mărţişoare tradiţionale, eveniment organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. La ediţia din acest an a manifestării au participat 170 de copii, profesori şi meşteri populari, fapt ce arată că în şcolile din Sălaj se manifestă o aplecare tot mai puternică spre această zonă a tradiţiilor, conform celor precizate de Daniel Săuca, directorul instituţiei organizatoare, citat de Agerpres. Printre meşterii populari care au venit la târg cu „vestitori ai primăverii“ s-a numărat şi Ileana Graţiana Pop, din Ciumărna. „Am început din nou să fac mărţişoare, aşa cum făceam când eram copil. Am fost şi în Ungaria, la copii români, în mai multe sate“, a spus meşterul popular, citat de Agerpres. Printre cele mai creative mărţişoare s-au numărat cele realizate din nuci, licheni şi fructe de fag, de către elevii unei şcoli din Zalău.