Târg de primăvară la Vaslui
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui organizează la acest sfârşit de săptămână cea de‑a VIII‑a ediţie a Târgului de Primăvară, informează Agerpres.
În cadrul evenimentului sunt organizate ateliere de confecţionat mărţişoare, expoziţii cu vânzare, şi momente artistice, susţinute de grupurile folclorice „Codrenii” din Târzii, „Mugurel” şi „Hora Vasluiului”. „Sperăm ca vasluienii să vină în număr cât mai mare, şi cu siguranţă acest lucru se va întâmpla, dacă este să judecăm după participarea din anii trecuţi. Am încercat ca, pe lângă atelierele şi expoziţia propriu‑zisă, să venim cu momente artistice atractive”, a declarat directorul CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu.
La ediţia de anul acesta a Târgului de Primăvară au standuri proprii atât persoane pasionate de confecţionarea mărţişoarelor, cât şi unele instituţii, printre care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.