Târg de Sânmedru la Muzeul Ţăranului Român

Un articol de: Oana Nistor - 21 Octombrie 2016

Sâmbătă şi duminică, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român se va desfăşura Târgul de Sânmedru, la eveniment urmând să participe „meşteri olari, cioplitori, lingurari, pielari, rudari, iconari, dar şi încondeietoare, ţesătoare, cusătorese, împletitoare din toate cătunele şi ungherele ţării”. Vizitatorii vor putea chiziţiona şi cozonaci, cofeturi din Teleorman, miere de albine şi dulceaţă, polen şi propolis, ierburi de leac, mere şi nuci, pălincă şi sucuri.