Târg de Sfântul Nicolae
Muzeul Naţional al Țăranului Român organizează, în perioada 3-5 decembrie, Târgul de Sfântul Nicolae, la această manifestare participând 130 de meşteri din toate zonele ţării. Pot fi admirate şi achiziţionate produse diverse, cum ar fi jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci, oale de sarmale, icoane, marame, ștergare, lăzi de zestre, catrințe sau clopoței şi zurgălăi. Nu vor lipsi nici produsele dulci sau nucile şi alte fructe, informează Agerpres.