Târg internaţional de agricultură la Bucureşti
În perioada 30 octombrie - 2 noiembrie, la Romexpo Bucureşti, se va desfăşura Târgul internaţional de agricultură - Indagra. Manifestarea, ajunsă la a 18-a ediţie, va reuni peste 430 de companii din România, dar şi din alte 20 de ţări, organizatorii aşteptându-se la un număr de peste 30 de mii de vizitatori. "Vor fi aduse la Indagra cele mai valoroase exemplare de vaci din rase autohtone şi nu numai, dar şi de oi, capre, bivoli şi cai, precum şi păsări de rasă. Vor putea fi văzute şi anumite rase de bovine care sunt pe cale de dispariţie în România. De asemenea, vom organiza şi o licitaţie cu strigare pentru animalele din expoziţie", a spus Vasile Băcilă, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), care a precizat că preţul unor exemplare de bovine poate ajunge şi la 10.000 de euro. Pe lângă animale, vizitatorii Indagra vor putea cumpăra din cadrul târgului seminţe, bulbi de flori, îngrăşăminte şi vor putea vedea ultimele tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, utilaje agricole, sere şi solarii, demonstraţiile şi concursurile fiind nelipsite de la cel mai mare eveniment de agricultură. Tot în cadrul Indagra va fi organizat şi Salonul EcoAgricultura, iar cei interesaţi pot obţine şi informaţii despre situaţia actuală a implementării fondurilor europene în România, programele agricole dezvoltate în alte ţări membre ale UE sau care sunt perspectivele acestui domeniu, aceste problematici fiind discutate în cadrul conferinţelor şi seminariilor organizate pe parcursul celor cinci zile de târg.