"Târgul Absolvenţilor", la Palatul Parlamentului
Elevi de liceu, studenţi, tineri absolvenţi de liceu şi universitate, dar şi părinţi, profesori, precum şi profesionişti în resurse umane pot participa în zilele de 7 şi 8 mai, la Palatul Parlamentului, la "Târgul Absolvenţilor 2010".
Pe parcursul a două zile, companii de top, universităţi şi instituţii de elită, cu rol în educaţie şi carieră, din România şi străinătate, vor expune împreună oferte şi servicii profesioniste de facilitare a accesului absolvenţilor unei forme de învăţământ la continuarea educaţiei, la piaţa forţei de muncă şi viaţă independentă financiar.
Vizitatorii au oportunitatea de a participa, în cadrul târgului, la un program de workshopuri şi prezentări ale companiilor.