Târgul de Crăciun din București, din 30 noiembrie

Data: 17 Noiembrie 2023

Cel mai mare Târg de Crăciun din țară se va deschide pe 30 noiembrie în Piaţa Constituţiei din București, anunţă CREART. Târgul va funcționa până la 26 decembrie. Vizitatorii vor găsi aici peste 130 de căsuţe, în care meșteșugarii vor comercializa globuri pictate manual, clopoţei din ceramică, coroniţe împletite, jucării, dar și preparate alimentare tradiționale. În cadrul târgului vor avea loc concerte, ateliere de creație, spectacole de teatru pentru cei mici. (C. Z.)