Târgul de fete de pe Muntele Găina
Cea mai cunoscută manifestare populară în aer liber a transilvănenilor, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, judeţul Alba, are loc anual în preajma praznicului de Sfântul Ilie. Manifestările debutează sâmbătă, 20 iulie, în localitatea Avram Iancu, cu o paradă a portului popular, urmat de Festivalul - concurs „Cultură pentru cultură“, etapa finală, în cadrul căruia se vor întrece formaţii câştigătoare ale etapelor zonale, cele din Cîlnic, Ciugud, Roşia de Secaş şi Vadu Moţilor. Marele premiu este în valoare de 50.000 de lei şi este acordat de Consiliul Judeţean (CJ) Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena“ Alba.
Apoi, în comuna Avram Iancu va avea loc şi un spectacol folcloric susţinut de „Tulnicăresele“ din localitate, Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, clasele Şcolii de Arte şi Meşteşuguri ale Centrului de Cultură „Augustin Bena“ Alba, clasa de tulnicărese Cîmpeni şi clasa de dansuri populare din Sohodol.
Veta Biriş şi Ciprian Pop vor susţine recitaluri în finalul manifestărilor de sâmbătă, din Avram Iancu. Duminică, 21 iulie, vor continua manifestările, la troiţa ridicată în memoria „Crăişorului Munţilor“, Avram Iancu, aflată la 1.468 de metri altitudine şi sfinţită în 1924, în prezenţa Regelui Ferdinand, cu ocazia centenarului naşterii lui Avram Iancu. În 2001 s-a ridicat, alături, o nouă troiţă, ca semn al preţuirii pentru eroii Munţilor Apuseni. După o slujbă de Te-Deum şi depuneri de coroane de flori, vor continua manifestările artistice, între care Târgul Meşterilor Populari şi un concert folcloric susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Ionuţ Fulea, ansambluri folclorice din Alba Iulia, Calafat, din judeţul Dolj, Beiuş, din judeţul Bihor, şi Olari, din judeţul Arad.