Târgul „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Saschiz”
În perioada 19-23 iulie 2017, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va avea loc cea de-a V-a ediţie a Târgului „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Saschiz”. Pe parcursul a trei zile, olari din România, Ungaria şi Bulgaria se vor întrece la roata olarului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale. Comisiile de jurizare alcătuite din specialiști în domeniu vor desemna cei mai buni olari şi cei mai buni bucătari - olari.
Evenimentul va începe miercuri, 19 iulie, ora 16.00, în Muzeul în aer liber, în clădirea Pavilionului Muzeal Multicultural, cu o Conferinţă deschisă publicului „Ceramica de Saschiz între tradiţie şi inovaţie”. Organizatorii vor încerca prin intermediul unui dialog interdisciplinar între meşterii olari şi cercetătorii în domeniul ceramicii tradiționale, să găsească soluții privind schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe despre materialele şi tehnicile folosite, despre marketingul produselor şi evitarea kitschului. În cadul Conferinţei va fi lansat volumul: „Poveşti din bucătăria olarului”, autor Karla Roşca.
„Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor şi dezvoltă un concept inovator, de derulare a unui târg de meșteri, cu implementarea segmentelor de olărit şi de gătit şi a unei tematici prestabilite, de revitalizare a ceramicii albastre sgrafitate de Saschiz. Totodată se vor avea în vedere oportunitățile de adaptare a metodelor de producere şi ornamentare a ceramicii la cerinţele internaţionale, prin înlocuirea treptată a smalţurilor plumbifere cu smalţuri ecologice, în cazul ceramicii de uz gospodăresc, dar păstrând caracterul tipologic şi stilistic, în conformitate cu normele europene în vigoare. Vizitatorii Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului sunt invitaţi să participe la demonstraţiile de olărit şi de gătit sau să cumpere vase frumoase, bine arse, în care mâncarea îşi păstrează în întregime gustul natural”, a declarat Karla Roşca, muzeograf Muzeul ASTRA.
În perioada 21-23 iulie 2017, în Târgul de ţară se vor organiza ateliere de olărit pentru copii şi adulţi susţinute de Centrul Scout Nocrich, Sibiu, Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz, Mureş şi Asociaţia MONUMENTUM din Alţâna, Sibiu. Acțiunile educaționale vor viza familiarizarea copiilor şi adulţilor cu meşteşugul olăritului, în care aceştia pot modela lutul la roata olarului, pot presa lutul în tipare sau pot decora vase de ceramică sub atenta îndrumare a meşterilor.
Demonstraţiile culinare se vor desfăşura la Târgul de ţară din Muzeul în aer liber de vineri (21 iulie) până duminică (23 iulie) începând cu ora 9.30. Olarii-bucătari vor găti în vase de lut pe vatră deschisă sau în cuptor reţete tradiţionale bulgăreşti, şvăbeşti, maghiare şi româneşti, precum: Plăcintă bulgărească cu brânză sărată (Banitsa), Budincă de cartofi (Patatnik), Schwäbische Krumpir – Suppe mit Eier, Sarmale cu varză murată şi varză dulce, Ciorbă de ied, Mâncare cu legume, Gulaş unguresc, Tocană de porc, Supă de cartofi cu cârnaţi de Csabai (Csabai Zurek), Pulpă de vită cu găluşte sau fidea (Marhacombot készítek vadasan gombóccal vagy tésztával), Gulaş tâlhăresc (Betyár gulyás). Sâmbătă şi duminică, 22 şi 23 iulie 2017, membrii comunităţii maghiare din Sibiu (Asociaţia Maghiarilor din Sibiu) vor pregăti pentru degustare câte un ceaun de Supă de varză (Tóros káposztaleves) şi de Gulaş Palóc (Palócgulyás).