„Târgul Mărţişorului“ la Urziceni
Protopopiatul Urziceni, din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, a organizat a treia ediţie a "Târgului Mărţişorului", a expoziţie de mărţişoare şi felicitări ecologice cu vânzare. "Târgul Mărţişorului" s-a desfăşurat în foaierul Casei de Cultură a Municipiului Urziceni, iar exponatele au fost realizate de copiii din grupul de cateheză "Muguri de lumină" al Protopopiatului Urziceni şi de la Grădiniţa "Rază de Soare", şi de elevi ai Colegiului "Grigore Moisil", ai Grupului Şcolar "Sfânta Ecaterina", din municipiul Urziceni şi de la Şcoala cu clasele I-VIII "Maica Domnului" din Roşiori şi Şcoala cu clasele I-VIII din Manasia, din judeţul Ialomiţa. "Pe toată perioada târgului, copiii au interacţionat cu vizitatorii şi au explicat tehnicile folosite în realizarea mărţişoarelor şi felicitărilor ecologice", ne-a spus Adriana Toma, asistent social în cadrul Protopopiatului Urziceni. (Marius Nedelcu)