Târgul Meşterilor Populari la Botoşani
La Botoşani, până duminică, se desfăşoară cea de-a V-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, un eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Primăria oraşului şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova. Peste 70 de meşteri populari din judeţe precum Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Mureş, Vaslui, Covasna, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina vor prezenta vizitatorilor vase din lut, icoane pictate pe lemn şi sticlă, ii populare, măşti populare, ouă încondeiate sau diverse obiecte de mobilier, toate acestea fiind cu vânzare. Târgul Meşterilor Populari va putea fi vizitat în fiecare zi, până pe data de 17 aprilie, între orele 10:00 şi 18:00.