Târgul Olarilor la Sibiu, la cea de a 52-a ediție
„Târgul Olarilor”, cel mai longeviv eveniment al Sibiului cultural, a ajuns în acest an la cea de-a 52-a ediţie. Evenimentul reuneşte, la fiecare început de septembrie, peste 100 de meşteri olari care aduc, spre vânzare, produse decorative sau utilitare: oale, ulcele, blide, căni, cahle pentru soba de teracotă, clopoței, instrumente muzicale etc. Astfel, timp de două zile, localnici şi turişti sunt poftiţi în Piaţa Mare din Sibiu să admire şi să achiziționeze obiecte ceramice; mai mult, aceştia pot vedea cum se creează toate aceste obiecte, căci meșterii oferă demonstrații la roata olarului, iar copiii pot deprinde arta olăritului, în cadrul unor ateliere practice oferite de ceramiști. În zilele de 1 și 2 septembrie 2018, între orele 9.00-20.00, meșterii olari vor expune, spre vânzare, o gamă largă de produse decorative sau utilitare. Nu vor lipsi demonstrațiile la roata olarului şi atelierele de olărit, mult îndrăgite de cei mai mici vizitatori ai târgului. Organizatorul evenimentului este Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu; partener: Complexul Naţional Muzeal ASTRA. Acţiunea este finanţată de Consiliul Judeţean Sibiu și cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.