Ţările baltice au aniversat lanţul uman anticomunism
Zeci de mii de locuitori ai ţărilor baltice au aniversat în acest weekend lanţul uman de peste 600 de kilometri, format, în urmă cu 20 de ani, de două milioane de lituanieni, letoni şi estoni, în semn de protest împotriva dominaţiei sovietice şi pentru a-şi reclama independenţa, informează AFP. Potrivit organizatorilor, circa 50 de mii de persoane au participat la această cursă, al cărei start a fost dat, sâmbătă, la Tallin, în nord, şi la Vilnius, în sud, pentru a se întâlni apoi la Riga. Lanţul uman a fost un moment decisiv pe calea independenţei, obţinută în 1991 de Lituania, Letonia şi Estonia, membre ale UE şi ale NATO din 2004. Mai mult de un sfert din populaţia celor trei ţări, totalizând 7 milioane de locuitori, şi-au dat mâna atunci într-un gest de solidaritate şi de pace fără precedent.