Ţările europene şi-au pierdut încrederea în Grecia

Data: 29 Ianuarie 2012

Germania vrea ca Grecia să cedeze controlul asupra deciziilor privind taxele şi cheltuielile unui "comisar pentru buget", iar aceasta să fie o condiţie pentru al doilea pachet de ajutor financiar, de 130 miliarde de euro. Introducerea unei astfel de măsuri ar reprezenta o extindere fără precedent a controlului UE asupra statelor membre. Noul comisar pentru buget, ce ar urma să fie numit de alţi miniştri de Finanţe din zona euro, ar avea puterea de a bloca prin "veto" decizii luate de Guvernul elen, dacă acestea nu sunt conforme cu ţintele stabilite de creditorii internaţionali. "Având în vedere rezultatele dezamăgitoare de până acum în respectarea obiectivelor, Grecia trebuie să accepte transferul suveranităţii bugetare la nivel european pentru o anumită perioadă de timp", se arată în document. Oficialii eleni au reacţionat imediat la această propunere, spunând că este exclus ca Grecia să cedeze suveranitatea în materie de politică bugetară Uniunii Europene.