Târnosire de biserică în Protoieria Tulcea

Data: 14 Iunie 2011

În ziua praznicului Preasfintei Treimi, noua biserică cu hramul "Sfânta Treime" din localitatea Mihail Kogălniceanu, Protoieria Tulcea, a fost sfinţită. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de 26 de preoţi şi diaconi, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi peste 1.500 de credincioşi.

Construită între anii 2007 şi 2011 prin strădania credincioşilor şi a primăriei locale, biserica a fost înzestrată cu cele necesare săvârşirii slujbelor divine. În localitate, mai există o veche biserică din secolul al XIX-lea, monument istoric ce deţine un patrimoniu bogat de icoane vechi pe lemn, pictate de vestiţii iconari din Triavna - Bulgaria. Grupaj realizat de Ioan Buşagă