Târnosire în Parohia Nistru, Protopopiatul Baia Mare
În Duminica a 12-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfinţit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Nistru, Protopopiatul Baia Mare.
Duminică, 30 august, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Nistru, din cadrul Protopopiatului Baia Mare, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de târnosire a locaşului parohiei, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Cu acest prilej, ierarhul a rânduit pentru biserică şi un al doilea hram, „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, subliniind înţelesurile duhovniceşti ale dialogului dintre Mântuitorul și tânărul bogat.
La finalul slujbei, ierarhul l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Dorin Filip. De asemenea, părintele Bogdan Miclăuș, consilier parohial, Daniel Vărzaru, jurnaliștii Mircea Crișan și Ioana Lucăcel au primit diplome de vrednicie, iar Anton Ardelean, primarul orașului Tăuții-Măgherăuș, a primit Gramata eparhială.
Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1936 şi 1937 de credincioșii din localitatea Nistru, iar începând cu anul 2003, a trecut printr-un amplu proiect de restaurare şi consolidare.
În ziua Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pietroasa-Borșa din judeţul Maramureş cu ocazia hramului aşezământului monahal. În cuvântul de învăţătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenţi despre viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, care s-a învrednicit să fie Înaintemergătorul Domnului.