Târnosire la Pleașa, Parohia Rîmeţ-Brădeşti, Protopopiatul Aiud

Un articol de: Oana Rusu - 31 August 2020

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 27 august, în mijlocul credincioşilor din filia Pleașa, Parohia Rîmeţ-Brădeşti, Protopopiatul Aiud, informează Biroul de presă al eparhiei. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

La finalul slujbei, pentru osteneala și râvna de care a dat dovadă în activitatea administrativă și pastorală, preotul paroh Gligor Trif a fost hirotesit iconom stavrofor, iar binefăcătorii locașului de închinare au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.