Târnosire şi resfinţiri de biserici în Muntenia
În Duminica a 2-a după Rusalii, în unele eparhii din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei au fost săvârşite slujbe de târnosire şi resfinţire a unor locaşuri de cult. De asemenea, au fost binecuvântate şi aşezămintele sociale ridicate în apropierea bisericilor parohiale.
Credincioşii Parohiei Tronari, județul Buzău, au participat duminică, 18 iunie, la slujba de târnosire a locașului de cult cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. „După săvârşirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului locaș, trecuți la cele veșnice. Cu prilejul acestei slujiri, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a binecuvântat noua casă de prăznuire ridicată în vecinătatea bisericii parohiale. În semn de apreciere a implicării lor în bunul mers al vieții bisericești din comunitate, părintele Florin Antimir a fost hirotesit iconom, iar Romi Dedu - primarul comunei Viperești, a primit Hrisovul de binecuvântare #Sfântul Mucenic Sava de la Buzău$ și o icoană a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Biserica a fost construită între anii 1989 şi 1990, de către locuitorii din Tronari, prin contribuția deosebită a preoților din Protopopiatul Pătârlagele. La inițiativa actualului paroh, cu sprijinul enoriașilor și al Primăriei Viperești, s-au efectuat lucrări de restaurare a picturii și de dotare a sfântului locaș cu mobilier și cu obiectele de cult necesare. Totodată, Sfânta Masă a fost refăcută din marmură”, a precizat Dragoş Olteanu, consilier media eparhial.
În Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a avut loc duminică, 18 iunie, slujba de resfinţire a bisericii Parohiei Cocora, Protopopiatul Slobozia. Sfânta slujbă a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, chiriarhul locului, ca urmare a finalizării lucrărilor exterioare efectuate la biserica parohială, informează site-ul eparhiei, sf-esc.ro. În semn de recunoştinţă, Preasfinția Sa a hirotesit în rangul de sachelar pe preotul paroh Alexandru Marian Filip, de la Parohia Cocora, şi a acordat „Crucea Sloboziei în Grad de Cavaler” primarului Sorin Dănuț Lefter. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii locaşului de cult, chiriarhul Sloboziei şi Călăraşilor a sfințit noul centru multifuncțional din curtea bisericii parohiale.
În Episcopia Tulcii, Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a săvârşit duminică, 18 iunie, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ostrov, Protopopiatul Babadag, informează site-ul eparhiei, episcopiatulcii.ro. La finalul sfintei slujbe, Preasfinţia Sa a sfinţit noua trapeză din curtea bisericii, ridicată prin grija preotului paroh Emil Ionescu şi a credincioşilor.