Târnosirea bisericii din localitatea bihoreană Tăut

Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 06 Noiembrie 2024

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit sâmbătă, 2 noiembrie, slujba de târnosire a bisericii din Parohia Tăut, Protopopiatul Tinca. Biserica a fost pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie, prăznuit în data de 9 noiembrie.

Episcopul Oradiei a săvârșit, cu această ocazie, şi hirotesia întru iconom a pr. paroh Petru-Pavel Pele. Ierarhul a explicat celor prezenţi ritualul sfințirii bisericii, Sfântului Altar și picturii: „Astăzi, Dumnezeu Însuși, folosindu-Se de nevrednicele noastre mâini, ascultând rugăciunile tuturor, cler și popor împreună, a sfințit, a primit darul dumneavoastră, biserica, pentru ca de acum, desă­vârșit și deplin, să vă împărtășească El, Tatăl nostru Cel din ceruri, prin Domnul Iisus Hristos, prezent permanent, deși nevăzut, prin Duhul Sfânt, în Sfânta Sa Biserică, toate binecuvântările cerești!” De asemenea, ierarhul a oferit diplome de apreciere celor care s-au evidențiat în ajutorul oferit bisericii.

Preotul paroh a mulțumit ierarhului pentru slujire și binecuvântare, distincția oferită și purtarea de grijă pe care o poartă pentru întreaga enorie încredințată spre păstorire.

Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie i-a invitat pe cei prezenți să se închine înaintea mesei Sfântului Altar, intrând cu frică de Dumnezeu, cu evlavie și bucurie duhovnicească, ziua târnosirii unei biserici fiind singura zi în care atât credincioșii, cât și credincioasele pot să treacă dincolo de catapeteasma ce desparte naosul de sfântul loc al săvârșirii și păstrării Dumnezeieștilor Taine.