Târnosirea bisericii din Parohia Gârlişte
În Duminica a IX-a după Rusalii, ieri, 3 octombrie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a târnosit biserica Parohiei Gârlişte din Protopopiatul Oraviţa şi a săvârşit Sfânta Liturghie.
Chiriarhul a fost primit cu multă dragoste la hotarul satului cu o şaretă de către Consiliul Parohial şi de către administraţia locală a comunei, după tradiţia zonei. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Păunel Juchi, iar în încheiere a acordat acte de cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor bisericii din Giurgiov. Vizibil emoţionat, părintele paroh a mărturisit: "Vă mulţumesc Preasfinţia Voastră pentru încrederea acordată de a păstori această parohie, pentru faptul că mi-aţi oferit darul preoţiei în faţa acestor minunaţi credincioşi şi pentru că după un an şi jumătate aţi revenit în mijlocul nostru să ne binecuvântaţi pe noi şi munca pe care am adus-o Arhiereului celui Veşnic, Iisus Hristos. Grija părintească pe care ne-o purtaţi ne încurajează şi pe noi, slujitorii mai tineri, iar răsplata duhovnicească pe care ne-aţi oferit-o ne responsabilizează ca pe mai departe să fim slujitori vrednici de Biserica lui Hristos". Jertfa comunităţii, bucuria Bisericii Primarul comunei Goruia, de care aparţine şi satul Gârlişte, Nicolae Susa, a oferit Episcopului Lucian titlul de cetăţean de onoare al comunei, în semn de preţuire şi recunoştinţă, pentru activitatea bisericii ortodoxe din Gârlişte în comuna Goruia. PS Lucian a rostit un cuvânt de învăţătură şi a mulţumit comunităţi: "Pentru noi, ca părinte şi arhipăstor, aceasta este o zi de mulţumire sufletească, este una din bucuriile pe care Biserica ni le oferă. Atunci când hirotonim clerici şi îi aşezăm ca păstori sufleteşti într-o comunitate, nu încetăm să ne rugăm pentru sfinţiile lor şi dorim să le fim alături în lucrarea pe care au primit-o. Osteneala duhovnicească a părintelui paroh şi a frăţiilor voastre este bucuria Bisericii şi a lui Dumnezeu. În Evanghelia de astăzi Mântuitorul spunea: "Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea" (Lc 6, 31). Cu aceste gânduri şi cu acest îndemn să vă întoarceţi la casele dumneavoastră şi să spuneţi tuturor cât de bine ne-a făcut nouă Dumnezeu la praznicul Parohiei Gârlişte". Potrivit tradiţiei Bisericii, în această zi toţi credincioşii, bărbaţi şi femei, s-au închinat înaintea sfântului jertfelnic, primind în dar iconiţe în semn de binecuvântare din partea ierarhului. La căminul cultural din localitate s-a organizat un moment artistic şi folcloric, care a continuat bucuria comuniunii din biserică. Ctitorită în 1825, sfinţită în 2010 Aflată în apropierea Cheilor Gârliştei, comunitatea satului cu acelaşi nume este una cu tradiţie în judeţul Caraş-Severin, cunoscutul jurist şi publicist Damaschin Bojincă avându-şi originile în aceste locuri. Biserica parohială a fost ctitorită în anul 1825 şi pictată în anul 1865 de către renumitul pictor Dimitrie Turcu. Vitregiile vremurilor au făcut ca biserica să nu primească în sfântul prestol moaştele sfinţilor care au bineplăcut din veac lui Dumnezeu. Această constatare a fost făcută de către Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului în anul 2008, când în cadrul unei vizite canonice a cercetat şi sfânta masă. Ulterior, începând cu anul 2009, luna martie, în această parohie a fost instalat tânărul preot Păunel Martin Juchi, absolvent al Seminarului Teologic din Cluj Napoca şi al Facultăţii de Teologie, Secţia Teologie pastorală, din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" din acelaşi municipiu. Într-un an şi jumătate de activitate pastoral-misionară şi administrativă, preotul paroh alături de bunii săi credincioşi au refăcut acoperişul bisericii, exteriorul lăcaşului de cult şi au recondiţionat pictura din interiorul bisericii.