Târnosirea bisericii din Parohia Leorda, Bacău
În Duminica a 5-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a sfințit Biserica „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Parohia Leorda, Comănești, județul Bacău.
După un efort depus de-a lungul a 36 de ani de către comunitatea parohială păstorită de preotul Constantin Cucu, lucrările de zidire și înfrumusețare a ansamblului ecleziastic au primit binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunile înălțate de doi ierarhi și un sobor numeros de preoți, informează Biroul de presă al eparhiei.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii sub protia Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, apoi a fost oficiată slujba de sfințire a ansamblului ecleziastic parohial de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, împreună cu Preasfințitul Părinte Andrei.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre importanța acestui moment și despre lucrarea sfințitoare a vieții comunității care se împlinește în lăuntrul lăcașului de închinare. „Dacă Biserica este trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos, format din fiecare dintre noi, pentru a ne întâlni cu Dumnezeu în tainele Bisericii sau pentru a împlini nevoile spirituale ale comunității parohiale este nevoie de zidirea de biserici. Orice lăcaș de cult, după consacrare, devine un loc spiritual, un loc unde se împărtășește cuvântul lui Dumnezeu, un loc unde Se dăruiește Hristos total în Sfânta Euharistie, și orice lucru sfințit în această biserică participă la viața spirituală a credincioșilor care se adună în rugăciune în lăuntrul său”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
În cuvântul său, părintele Costel Mareș, protoiereu al Protopopiatului Moinești, a prezentat retrospectiva lucrărilor de zidire și înfrumusețare a ansamblului parohial de la Leorda, precum și activitatea duhovnicească desfășurată în această parohie sub coordonarea preotului Constantin Cucu. Pentru întreaga activitate, preotul Constantin Cucu a primit distincția de iconom stavrofor, iar ctitorii au primit diplome de vrednicie.