Târnosirea Bisericii din Parohia Ocna Mureș III, judeţul Alba

Un articol de: Oana Rusu - 21 Octombrie 2024

În Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhi­episcopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Ocna Mureș, apoi a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învă­țătură. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Armonia” din Constanța, dirijată de arhid. Iulian Dumitru.

Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Satana urăşte cumplit pe Dumnezeu, fiinţele umane şi bunele principii morale. El îi invidiază pe oameni şi îi torturează fizic, mintal şi spiritual. (...) Sunt unele mijloace care ne asigură protecţie în faţa influenţelor demonice. În primul rând, este rugăciunea, «armă puternică» împotriva Satanei, cum o numeşte Sfântul Ioan Scărarul. În al doilea rând, este semnul Crucii, de care Cel Rău se cutremură, amintindu-şi de Crucea Golgotei, «pumnalul care l-a rănit mortal», cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În al treilea rând, este Sfânta Euharistie, căci «diavolul pentru creştinul împărtăşit este ca un câine fără dinţi, ca un şarpe fără venin», cum afirmă Sfântul Paisie Aghioritul”.

La final, pr. Vasile Armanca, paroh al Parohiei Ocna Mureș III, Protopopiatul Aiud, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, iar binefăcătorii care au contribuit la edificarea și înfrumusețarea noii biserici au primit diplome de aleasă cinstire.