Târnosirea bisericii din Parohia Solovăstru, Protopopiatul Reghin
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Solovăstru, Protopopiatul Reghin. Ierarhul a săvârşit apoi Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Credincioșii care sunt cu Hristos aici vor fi cu El și dincolo, iar cei care-L mărturisesc pe Hristos prin adevărată trăire creștinească vor fi răsplătiți, cum arată Evanghelia de astăzi. Închipuiește-ți că, într-o zi, Iisus te va îmbrățișa, mărturisind înaintea îngerilor din cer că ești al Său. El a promis că Se va lepăda de aceia care s-au lepădat de El și îi va mărturisi înaintea Tatălui Său pe aceia care L-au mărturisit, adică au făcut voia Lui. Știind aceasta, se cade să-L mărturisim pe Domnul prin viața și faptele noastre, din clipa aceasta și până în ceasul morții noastre”.
Pr. paroh Adrian Ganea a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, iar ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea bisericii au primit din partea IPS Arhiepiscop Irineu diplome de aleasă cinstire.