Târnosirea bisericii „Sfinţii Voievozi” din Târgovişte

Data: 07 Aprilie 2011

Înalt Preasfinţitul Nifon, Mitropolitul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va resfinţi biserica "Sfinţii Voievozi" din oraşul Târgovişte, duminică, 10 aprilie. În seara acestei zile, Înalt Preasfinţia Sa va săvârşi slujba vecerniei şi a aghiasmei, urmată de binecuvântarea locaşului de cult, la care au fost făcute ample lucrări de consolidare şi restaurare. Refacerea bisericii s-a făcut cu sprijinul financiar al autorităţilor centrale şi locale ale, al Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, dar şi al unor generoşi sponsori, urmând să se realizeze, ulterior, şi lucrări de restaurare a picturii.