Târnosiri şi binecuvântări în Transilvania
În Duminica a patra după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului), mai multe lăcaşuri de cult din Transilvania au fost târnosite, credincioşii primind, cu această ocazie binecuvântări arhiereşti pentru implicarea în activităţile parohiale, precum şi felicitări pentru credinţa şi hărnicia lor.
În ajunul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, câteva sute de credincioşi au trăit o mare bucurie duhovnicească alături de comunitatea din Cihei, judeţul Bihor, unde a avut loc târnosirea bisericii din sat. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, şi cu Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei. Cei trei arhierei au fost înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte consilieri eparhiali, protopopi din Episcopia Oradiei şi din Arhiepiscopia Sibiului, precum şi numeroşi slujitori la sfintele altare de la bisericile parohiale apropiate de localitatea Cihei.
Sfinţirea Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfinţii Petru şi Pavel“ din satul aflat la doar câţiva kilometri de Oradea şi de staţiunea Băile Felix a fost un eveniment deosebit pentru întregul ţinut al Bihorului, iar pelerinii din alte părţi ale Transilvaniei au venit în număr mare la această deosebită sărbătoare duhovnicească a satului orădean.
Monumentalul locaş de închinare din Cihei a fost zidit în perioada 1856-1857, iar în perioada 2010-2015, prin truda parohului Alexa Krenek şi prin eforturile substanţiale depuse de credincioşii din sat, dar şi de autorităţile judeţene şi locale, biserica a devenit o podoabă a locaşurilor de cult de la graniţa de vest a ţării. Astfel, biserica a fost împodobită cu o valoroasă pictură bizantină, cu un nou iconostas, cu mobilier şi obiecte liturgice noi.
La exterior, au fost refăcute acoperişul şi tencuielile, iar curtea locaşului de cult a fost reamenajată. Totodată, a fost renovată casa parohială şi s-a construit un complex unde va funcţiona o grădiniţă duminicală, un cabinet medical şi alte centre socio-filantropice, încât comunitatea parohială să îşi dovedească dragostea faţă de Dumnezeu şi aproapele şi prin astfel de lucrări misionare.
Toate aceste lucrări au fost inaugurate în Duminica a patra după Rusalii, când comunitatea de la Cihei s-a bucurat de un moment istoric şi anume vizita a doi mitropoliţi şi a episcopului locului. Ierarhii au fost întâmpinaţi cu multă bucurie de credincioşii veniţi în număr mare, mulţi dintre ei purtând veşmintele populare. Biserica a fost înconjurată de arhierei şi soborul slujitor, stropită cu apă sfinţită şi târnosită cu Sfântul şi Marele Mir. La interior, ierarhii au refăcut Sfânta Masă, în piciorul căreia au aşezat moaşte de martir, au uns-o cu Sfântul şi Marele Mir şi au împodobit-o cu sfintele veşminte şi obiectele liturgice. De asemenea, icoanele de pe catapeteasmă şi pictura au fost sfinţite.
Distincţii şi diplome de apreciere
La sfârşitul slujbei de sfinţire, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat credincioşilor rânduiala târnosirii unei biserici, simbolistica principalelor momente liturgice şi unicitatea acestor momente în istoria unei comunităţi. Credincioşii au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar şi să se închine, iar mai apoi să participe la Sfânta Liturghie oficiată de ierarhi şi sobor în curtea locaşului de cult.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de IPS Mitropolit Ioan, care a tâlcuit Evanghelia duminicală, în care s-a relatat minunea vindecării slugii sutaşului. IPS Mitropolit Ioan a subliniat în predică virtuţile şi credinţa sutaşului menţionat în Evanghelie.
„Iată că un sutaş păgân îi cinstea pe cei de alt neam decât el, dar care erau sub ocupaţie, şi le-a făcut o sinagogă, un locaş de rugăciune. Cei care veţi ajunge vreodată în Capernanum veţi vedea în cetate şi această sinagogă, unde a grăit Mântuitorul Hristos şi a vindecat femeia gârbovă. Şi noi, înainte de a veni la Mântuitorul Hristos cu cererile şi rugăminţile noastre, să nu venim cu mâna goală, ci cu faptele noastre, cu lacrimile noastre, cu milostenia noastră şi, văzând îngerii lui Hristos faptele noastre atunci când vom plânge în faţa unei icoane, atunci Sfinţii şi îngerii vor da mărturisire şi despre noi înaintea lui Hristos“, a spus IPS Mitropolit Ioan. Ierarhul a mulţumit PS Episcop Sofronie şi Parohiei Cihei pentru invitaţia de a veni în acest loc pentru a târnosi locaşul de cult şi de a liturghisi, iar mai apoi i-a felicitat pe toţi cei prezenţi pentru credinţa lor neclintită şi pentru hărnicia lor.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Alexa Krenek a fost hirotesit iconom stavrofor de PS Episcop Sofronie şi a primit dreptul de purta crucea pectorală, brâul roşu şi bederniţa. În semn de recunoştinţă pentru cei 25 de ani de slujire misionară, părintele Alexa Krenek a primit din partea IPS Mitropolit Laurenţiu distincţia „Crucea Şaguniană pentru clerici“. De asemenea, inginerul Ioan Cuc a primit din partea IPS Mitropolit Laurenţiu distincţia „Crucea Şaguniană pentru laici“. Adunarea parohială, Consiliul parohial şi primarul comunei Sînmartin, Lucian Popuş, au primit diplome de apreciere din partea PS Episcop Sofronie.
Mulţumirile comunităţii, adresate oaspeţilor, au fost transmise de părintele Alexa Krenek, în cuvânt amintindu-se toate eforturile depuse în aceşti ani pentru a face din biserica parohială o adevărată catedrală a zonei.
În cuvântul de felicitare şi de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat dragostea şi ataşamentul credincioşilor din Cihei faţă de Biserica străbună şi i-a îndemnat pe enoriaşi să fie şi de acum înainte alături de paroh în lucrările misionare. „Vă felicităm pentru tot ceea ce aţi făcut şi vă rog pe dumneavoastră, credincioşii care aţi refăcut această biserică, să vă simţiţi părtaşi la distincţiile primite de părintele paroh“, a spus Părintele Mitropolit.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un cuvânt al PS Episcop Sofronie. Ierarhul le-a mulţumit celor doi mitropoliţi pentru binecuvântarea adusă peste ţinutul Bihorului.
„Ziua de astăzi, prin slujba de sfinţire şi prin Sfânta Liturghie, înseamnă triumful Ortodoxiei noastre strămoşeşti, totodată universale şi locale, triumful Bisericii noastre strămoşeşti, Maica duhovnicească a poporului nostru românesc, aşa cum a numit-o poetul nostru naţional, Mihai Eminescu. Este triumful Ortodoxiei smeritului şi cumintelui nostru popor, care din străvechime trăieşte pe aceste meleaguri şi a mărturisit continuu credinţa strămoşească, de multe ori în împrejurări nu tocmai favorabile şi în orice caz, cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi în libertate şi deplină demnitate. Această zi a biruinţei Ortodoxiei, a triumfului dreptei credinţe nu doar aici la Cihei, ci în întreaga Eparhie a Oradiei şi în întreaga Transilvanie, este şi ziua de mare bucurie a Parohiei Ortodoxe Române din Cihei, o comunitate ce mărturiseşte dreapta credinţă şi trăieşte după valorile scumpe ale înaintaşilor noştri de la începuturi, pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu“, a spus PS Episcop Sofronie.
Hram în cartierul clujean Mănăştur
Credincioşii din cartierul clujean Mănăştur au sărbătorit în avans hramul bisericii, ocrotite de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cu o zi înainte de prăznuirea lor, duminică, 28 iunie, comunitatea s-a bucurat de vizita Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Ierarhul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, în demisolul locaşul de cult situat pe strada Primăverii. În cadrul Sfintei Liturghii au fost oficiate şi două hirotonii, întru preot şi diacon, iar răspunsurile au fost date de corul parohiei.
Cei prezenţi la sărbătoarea hramului au fost plăcut impresionaţi de copiii ce fac parte din grupul „Muguri de folclor“, care, îmbrăcaţi în straie populare, şi împreună cu dirijorul, profesorul Alexandru Filip, au cântat câteva pricesne.
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a spus oamenilor să îi ia pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel drept model de sfinţenie şi jertfă, învăţând de la ei cum să-şi sfinţească viaţa.
Spre finalul Sfintei Liturghii, foarte mulţi credincioşi, în special copii, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Toţi au fost răsplătiţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei cu iconiţe şi cărţi de rugăciuni. După slujbă, Părintele Mitropolit a vizitat împreună cu preoţii slujitori şantierul bisericii. Construcţia ei durează de 25 de ani, iar în momentul de faţă este pregătită de pictură, potrivit parohului Vasile Raus.
Sărbătoare la Platoul Romanilor, Alba Iulia
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh“ - Platoul Romanilor din municipiul Alba Iulia. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi din parohie şi nu numai, care s-au bucurat de prezenţa ierarhului.
Parohia Ortodoxă „Platoul Romanilor“ din Alba Iulia a fost înfiinţată în anul 1990, prin decizia Episcopiei de Alba Iulia. În 2 iunie 1990, a fost pusă piatra de temelie pentru biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh“. În luna august a anului 1990, încep lucrările de construcţie a bisericii parohiale, sub purtarea de grijă a parohului Grigore Buda. Arhitectura bisericii este bizantină, în formă de cruce greacă, cu o cupolă centrală şi două turnuri simetrice la intrare, care au rol de clopotniţă. Proiectarea bisericii a fost făcută de către arhitectul albaiulian Grigore Filimon. Între anii 1997-2006, s-au desfăşurat lucrările de înfrumuseţare prin pictarea bisericii în tehnica fresco, lucrare executată de pictorul Gheorghe Bondoc din Piteşti. Iconostasul şi o parte din stranele prezente în biserică sunt confecţionate din lemn de stejar şi au fost sculptate de profesorul Dan Pintilie din Bacău, iar icoanele de pe iconostas au fost realizate de către Claudia Trif din Cluj-Napoca. Sfinţirea maiestuosului locaş de închinare a avut loc în data de 11 iunie 2006, la sărbătoarea hramului Pogorârii Sfântului Duh, de un sobor de ierarhi, înconjuraţi de numeroşi preoţi, diaconi şi mulţime de credincioşi.
La altarul bisericii slujesc părinţii Grigore Buda, Alexandru Teompa şi Petrişor Muntean, inspector eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. În timpul slujbei, tânărul Ionuţ-Gheorghe Călin a fost hirotonit întru diacon.
Sfinţire la Fizeş, Şimleu Silvaniei
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Fizeş, Protopopiatul Şimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a resfinţit biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitate. În continuare a fost săvârşită Sfânta Liturghie, pe o scenă amenajată în vecinătatea locaşului de cult.
În cadrul slujbei, PS Episcop Petroniu a hirotonit pe tânărul teolog Florian Şandor întru diacon. Pentru bogata activitate pastoral, misionară şi administrativă, ierarhul a hirotesit pe parohul Sorin-Vasile Neaga, sachelar. De asemenea, a acordat diplome de aleasă cinstire celor care au contribuit la renovarea bisericii.
Prima biserică din Fizeş este amintită încă de la anul 1434. Locaşul de cult a fost ridicat în timpul lui Ştefan Bathory de Şimleu, Voievodul Transilvaniei, în 1434. Biserica a fost incendiată de turci la 1600, însă monumentul istoric a fost restaurat de parohul Petru Uifalvy. A doua biserică menţionată în documente este una de lemn, datată cu anul 1600. Ca arhitectură, biserica se încadra perfect în arhitectura bisericilor de lemn din Transilvania, fiind şi monument istoric. Fiind într-o stare de degradare accentuată, la 1 octombrie 1939, Consiliul Parohial decide demolarea ei.
Biserica din zid a fost edificată în perioada 1937-1940. Stilul edificiului este cel bazilical de tip navă. Timp de 59 de ani nu se intervine asupra locaşului de cult, acesta suferind o profundă stare de degradare în perioada anilor â90. În 1999 încep ample lucrări de reconsolidare a locaşului de cult, iar între 2000-2001, biserica este repictată. Între 2009-2015 continuă lucrările de reabilitare a locaşului de cult atât pe interior, cât şi pe exterior. Locaşul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Târnosire la Şindreşti, Maramureş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sărmarului, a târnosit biserca din Parohia Şindreşti, Protopopiatul Baia Mare. În ultimii cinci ani, locaşul de cult care a împlinit 110 ani de la construire în acest an, a avut parte de un amplu proces de restaurare şi înzestrare: s-a refăcut exteriorul, iar în interior a fost împodobită cu pictură nouă, înzestrată cu o catapeteasmă nouă şi s-a reorganizat sfântul altar. După slujba de sfinţire, PS Iustin Sigheteanul a liturghisit şi a predicat pe scena amenajată în incinta bisericii. Pentru meritele deosebite în această lucrare, parohul Dănuţ Săsăran a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie. Duminică 28 iunie, de la ora 17.00, PS Iustin Sigheteanul a săvârşit slujba Vecerniei în Catedrala istorică „Adormirea Maicii Domnului“ din Baia Mare, după care a instalat pe noul paroh, Marius Sabău, care a fost numit la aceasta parohie prin concurs.