Tăvălugul presei

Buna intenţie de a descrie situaţii şi trăiri de acut interes este umbrită de un automatism ce pare să aibă drept scop doar provocarea stării de anxietate

În discuţia privind urme ale (nu prea) vechii „limbi de lemn“ în limbajul mass-mediei de astăzi, pe cale de a se vindeca, totuşi, de această… moştenire, nu putem ignora prezenţa unora dintre strategiile de persuadare caracteristice unui discurs argumentativ şi deliberativ urmărind captarea simpatiei cititorilor/telespectatorilor şi, în fond, manipularea acestora datorită efectelor unei sugestii colective. Printre acestea un loc important îl ocupă utilizarea până la suprasaturare, într-un registru patetic, a unor cuvinte şi expresii, de-a dreptul fetişizate; într-un articol publicat anterior, ne-am referit, de exemplu, la locuţiunea verbală a lua cu asalt, asociată curent cu cele mai normale activităţi şi acţiuni ale pensionarilor: plata impozitelor, depunerea unor acte şi altele. Culmea a reprezentat-o descrierea ca un asalt a prezenţei acestora la punctele în care, pe canicula din vara ce a trecut, s-a distribuit gratuit apă potabilă şi s-a acordat prim ajutor unor persoane ajunse la capătul puterilor! Suportul lexical al unui alt clişeu „militant“ la modă din presa strict actuală îl constituie numele unei unelte agricole, tăvălugul („unealtă... compusă din unul sau mai mulţi cilindri de lemn sau de fier, folosită la sfărâmarea bulgărilor de pământ şi la netezirea solului înainte sau după însămânţare“; Dicţionarul Academiei). Pentru simbolul presiunii, al ameninţării (prezent în publicistică), trebuie să avem în vedere, ca punct de plecare, o extensie de sens a cuvântului: tăvălugul numeşte şi un cilindru, greu, piesă din componenţa unor maşini, ce serveşte pentru „sfărâmare, îndesare, nivelare“ (op.cit.). Dar semnificaţia figurată pentru planul social a evoluat, în mod evident, spre aceea de „val“, de „vârtej“ (catastrofice); iată un citat semnificativ sub acest raport: „încercarea de a opri tăvălugul majorărilor salariale“ („Curentul“, 7 oct. 2008, p. 1). Menţionăm că atragerea acestui lexem în exprimarea figurată este de dată mai veche, dar tot în legătură cu politica. Iată o frază din romanul Nuntă cu bucluc (1935), al lui Ion Iovescu, în care mai suntem în vecinătatea sensului primar: „Dorea şi el tăfălugul acestei politice, care - rostogolindu-se peste lumi - să le niveleze“. Şi tot mai aproape de această sferă ne aflăm într-un discurs patetic, din anii comunismului: „Tăvălugul vieţii trece peste ei“ (în „Steaua“, ianuarie 1960, p. 23; citatele după op.cit. s.v.). În discursul public actual se întâlnesc numeroase sintagme în care substantivul este însoţit de calificări elocvente: „tăvălugul penal“, „tăvălugul imobiliar“, „tăvălugul scumpirilor“ etc. Iată însă şi un enunţ mai sofisticat: „După Metro, Automobile Dacia şi Tarom, şi compania Panasonic România a fost prinsă în tăvălugul falselor concursuri cu premii“ (www.curierulnational.ro). Criza socială şi politică declanşată de legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice a provocat însă un adevărat… vârtej stilistic: „tăvălugul majorărilor“ (www.realitatea.net); „tăvălugul majorărilor a pornit la vale“ (www.jurnalulbtd.ro); „dacă tăvălugul majorărilor va porni, vor trebui să majoreze şi în sectorul privat“ (www.ziare.com). Nu lipsesc variaţiile lexicale previzibile: „Tăvălugul cererilor de majorări salariale s-a declanşat“; „tăvălugul revendicărilor salariale“; „Tăvălugul protestelor începe astăzi, 7 octombrie 2008“; „S-a pornit tăvălugul revendicărilor şi protestelor“ etc. În sfârşit, pentru caracterizarea atmosferei generale induse de aceste contexte, să facem legătura cu etimonul termenului discutat: în dicţionare, substantivul este explicat cu trimitere la verbul (a) tăvăli, de la care putem prelua sensul de bază, „a răsuci, a învârti pe o parte şi pe alta“, dar şi „a umbla mereu prin aceleaşi locuri“ sau chiar „a murdări, a păta“. De ce? Pentru că buna intenţie de a descrie situaţii şi trăiri de acut interes este umbrită de un automatism ce pare să aibă drept scop doar provocarea stării de anxietate: discursul raţional este înlocuit de unul pur incitativ.