Taxă de 20 de lei pentru consultul animalelor şi păsărilor

Data: 21 Martie 2009

Executivul a aprobat, printr-o hotărâre, Programul de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a bolilor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului pentru anul 2009. Prin acelaşi act normativ, Guvernul a aprobat acţiunile cuprinse în Programul privind identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor, caprinelor, a acţiunilor din Programul privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, precum şi cele din Programul de supraveghere în domeniul siguranţei alimentelor. Fondurile necesare realizării acţiunilor pentru eradicarea bolilor şi pentru identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor şi caprinelor vor fi asigurate din subvenţii de la bugetul de stat, din veniturile proprii ale Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), precum şi de către proprietari. Pentru inspecţia animalelor dispusă de direcţiile sanitar-veterinare, taxa va fi de 20 de lei/gospodărie (plus TVA); pentru examinarea clinică a animalelor pentru suspiciuni de boli majore - tarifele vor fi cuprinse între 0,8 lei/cap de animal, pentru păsări, şi 2,5 lei/cap de animal pentru porcine. Pentru recoltări de probe de sânge, tarifele vor fi cuprinse între 1,7 lei/cap de animal pentru păsări şi 7 lei/cap de animal pentru animalele mari, iar pentru recoltarea probelor de organe, ţesuturi, pentru analize de laborator, taxele vor fi cuprinse între 7,4 lei/cap de animal pentru păsări şi 10,6 lei/cap de animal pentru animale mari. Pentru lucrări de decontaminare, dezinfecţie, dezinsecţie, taxele vor fi cuprinse între 1,5 lei/metru pătrat pentru camerele de incubaţie, viermi de mătase, şi 14,8 lei/metru pătrat pentru unităţile zootehnice, pentru gospodăriile populaţiei etc.