Taxe excepționale pentru bănci şi companiile energetice

Data: 18 Iulie 2022

Spania va introduce, temporar, taxe pe bănci şi companiile din energie, care ar urma să genereze venituri de 7 miliarde de euro în 2023- 2024, bani destinați să îi ajute pe spanioli să facă faţă facturilor la energie şi inflaţiei, a declarat premierul Pedro Sanchez. Sanchez a mai anunţat majorarea cu 100 de euro pe lună a burselor pentru elevii de peste 16 ani şi gratuități pentru trenurile suburbane și pe distanțe medii, în perioada septembrie-decembrie. De asemenea, Guvernul a dat undă verde construcţiei a 12.000 de locuinţe în Madrid. (C. Z.)