Taxe vamale de 30%

Data: 16 Iulie 2025

Preşedintele american Donald Trump a anunțat că produsele importate din UE și Mexic vor fi taxate suplimentar cu 30% începând cu 1 august, scrie euractiv.ro. Anun­ţul lui Trump a generat scenarii sumbre, care culminează cu previziunea unui război comercial. Bruxelles-ul încă mai speră la semnarea unui acord, temporizând astfel un răspuns tranşant şi imediat. „Europa are puterea economică și financiară de a-și afirma poziția și de a ajunge la un acord echitabil și bazat pe bun simț”, a transmis Giorgia Meloni, primul ministru italian şi liderul european cel mai apropiat de Trump. (O.N.)