Te Deum de Ziua Armatei Române în Catedrala din Galaţi

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 21 Octombrie 2017

Ieri, 20 octombrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați a fost săvârșit un Te Deum la deschiderea oficială a acti­vităților menite să marcheze Ziua Armatei Române, informează un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Slujba a fost săvârșită de părintele vicar administrativ Lucian Petroaia, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de slujitori.

La slujbă au participat veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere şi militari activi din cadrul Garnizoanei Galaţi, precum şi numeroşi credincioşi.La final, părintele vicar a transmis mesajul Înaltprea­sfinției Sale şi a oferit celor prezenţi iconiţe.

Sărbătorirea Zilei Armatei Române va continua miercuri, 25 octombrie a.c., prin săvârşirea slujbei de pomenire şi depunerea de coroane la mormintele eroilor din Cimitirul „Eternitatea“ din Galaţi.

Evenimentele dedicate acestei zile se vor încheia către seara zilei de 25 octombrie, când este progra­mată retragerea cu torţe pe itinerarul Universitate – Primărie – Prefectură – Catedrala Arhiepiscopală – Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.