Te Deum de Ziua Naţională a României

Data: 29 Noiembrie 2010

Potrivit tradiţiei bisericeşti, la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în toate catedralele eparhiale, bisericile parohiale, la mănăstiri din ţară şi din străinătate, precum şi în paraclisele şcolilor de teologie ortodoxă, va fi oficiată slujba de Te Deum şi vor fi pomeniţi eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918. La Catedrala patriarhală, slujba de Te Deum va fi oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la ora 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii.În aceeaşi zi, în Bucureşti, la Monumentul Eroilor Militari Români din Parcul Tineretului (ora 8:00) şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol (ora 9:00) vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor români care au luptat pentru apărarea ţării, credinţei, libertăţii, unităţii şi demnităţii naţionale.

(Biroul de presă al Patriarhiei Române)