Te Deum în capela liceului
Simpozionul a fost precedat de un Te Deum oficiat în capela "Sfântul Apostol Andrei" din incinta grupului şcolar, de către Înalt Preasfinţitul Laurenţiu alături de preoţi şi diaconi. Atât la slujba religioasă din capelă, precum şi la simpozion au fost prezenţi numeroşi elevi, alături de cadrele didactice coordonatoare, profesori de religie din liceele din Sibiu, Cisnădie şi Sălişte.
Grupul Şcolar de Construcţii şi Arhitectură "Carol I" este unul dintre puţinele licee din ţară care adăposteşte o capelă, această particularitate fiind înseosebi specifică şcolilor teologice. În pisania lăcaşului de cult se aminteşte că s-a ridicat "Sf. Capelă cu hramul Sf. Ap. Andrei, în incinta Şcolii Normale, amplasată la Et. 1, între anii 1935 - 1940 prin grija IPS Mitrop. Ardealului Nicolae Bălan, ctitorită de M.S. Carol al II-lea Rege al României. A fost pictată de Costin Petrescu în anul 1938. Iconostasul a fost făcut în anul 1938 de sculptorul sibian R. Lorentz. În anul 1940, luna septembrie, capela a fost sfinţită în prezenţa M.S. Mihai I Regele României. Între anii 1950-1990 capela a fost închisă. La iniţiativa lui Antonie Plămădeală, Mitrop. Ardealului, capela a fost redeschisă în martie 1990 şi dată în girja parohiei Sibiu - Cibin". În piatra de temelie a clădirii, pusă pe 6 octombrie 1934 sunt însemnate următoarele: "Cu mila şi cu harul Marelui Dumnezeu, cu îndurarea Domnului nostru Iisus Hristos şi cu împărtăşirea Sfântului Duh, ridicatu-s-a din temelie acest lăcaş spre a fi adăpostire Şcoalei normale de băieţi Andrei Şaguna din oraşul Sibiu în al 5-lea an de domnie înţeleaptă şi glorioasă a M.S.Regelui Carol II, moştenitor al tronului fiind Măria Sa Marele Voevod de Alba Iulia Mihai", după cum se arată în istoricul liceului redactat de directorul Sebastian Cârstea. "Unul din gândurile mitropolitului Nicolae Bălan, care vedea în noul aşezământ ce se construia "casa cea nouă care va adăposti vechea şcoală normală, pentru ca să-şi continue binefăcătoarea sa operă"." Lăcaşul de cult din inima liceului este deosebit şi prin tematica picturii: "În naos nu întâlnim pe peretele de nord scena specifică bisericilor ortodoxe, Naşterea Domnului, ci o scenă amplă, "Lăsaţi copiii să vină la Mine"", se arată în istoria liceului.