Te Deum la Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 09 Septembrie 2024

Și pentru preșcolarii Grădini­ței „Buna Vestire” a Patriarhiei Ro­mâne, începutul noului an șco­lar a fost moment de emoție și de bucurie. Însoțiți de părinți, de bunici, cei mici au pășit pragul instituției cu fețele se­nine, așteptând cu flori în mâini re­întâlnirea cu colegii și educatorii lor. 

Momentul reîntâlnirii a fost binecuvântat prin slujba de Te Deum la începutul anului școlar, oficiată de un sobor de clerici, sub protia părintelui Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal. „Un proverb românesc spune că toamna se numără bobocii. În aceste clipe de început de an școlar putem spune și noi că este un moment când numărăm bobocii. Pornim în noul an cu patru grupe de preșco­lari, precum și cu o grupă de ante­preș­colari. Avem încredințarea că va fi un an școlar minunat, în special pentru cei mici. Unii dintre ei își încep parcursul educațional și se despart mai greu de părinți, dar alții abia așteptau întoarcerea la grădiniță și revederea cu colegii și cu doamnele educatoare. În această instituție toți vor găsi un loc prielnic pentru dezvoltarea abilităților social-cognitive și închegarea unor frumoase prietenii. Valorile pe care le promovăm și încercăm să le sădim în sufletele copiilor se concentrează în jurul celor trei virtuți: credință, nădejde, dragoste”, a spus prof. Corina Olinici, directorul Grădiniței „Buna Vestire”.

De asemenea, părintele Ionuț Corduneanu ne-a vorbit despre specificul educațional al acestei grădinițe. „Începutul noului an școlar pentru Grădinița «Buna Vestire» înseamnă și primul an în care instituția noastră funcționează după acreditare. Este o grădiniță tânără, iar după ce a parcurs perioada autorizării, în baza rezultatelor deosebite obținute, a venit firesc și acreditarea, deși acest lucru a însemnat multă muncă pe care echipa de cadre didactice și întregul personal au depus-o pentru a arăta un exemplu de act educa­țio­nal realizat după principii evanghelice și adaptat copiilor de această vârstă”, ne-a declarat părintele vicar administrativ patriarhal.

Grădinița „Buna Vestire” a Patri­arhiei Române este situată pe strada Episcop Chesarie nr. 9, în sectorul 4 al Capitalei.