„Te obişnuieşti să te hrăneşti cu zâmbetele celor din jur”

Penitenciarul Rahova, centrele de îngrijire şi asistenţă de la Vidra şi Ciolpani, judeţul Ilfov, comunitatea surzilor din Bucureşti şi capelele militare în care a slujit sunt puncte cardinale în misiunea de caritate a preotului Mirel Ilie. Telespectatorii TRINITAS TV îl recunosc din imaginile în care transpune emisiuni, rugăciuni sau slujbe în limbaj mi­mico-gestual, aducându-ne în faţa lui Dumnezeu pe noi, cei care ne risipim în vorbă, împreună cu ei, cei care nu pot cuvânta.

Părintele Mirel Ilie s-a născut în satul Urluiu, comuna Bogdana, judeţul Teleorman, într-o familie cu posibilităţi materiale reduse. După şcoala generală, s-a înscris la un liceu din Alexandria, unde a locuit la internat. În clasa a 12-a, în liceu a fost organizat un eveniment de prezentare a carierei militare pentru absolvenţi. A urmat acest îndemn, a mers la comisariat şi s-a înscris la arma tehnică auto, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti. Astfel a făcut parte din prima promoţie care a început Şcoala militară după Revoluţie, în 1990. După doi ani a absolvit şi a primit repartiţie la brigada de paraşutişti de la Clinceni. Doi ani mai târziu a obţinut brevetul de paraşutist, iar în patru ani a devenit instructor pentru paraşutare, însă o problemă la meniscul piciorului drept l-a determinat să renunţe după mai bine de 100 de salturi.

De la Rahova la Ciolpani

În anii 1990 a avut parte de o întâlnire providenţială cu preotul din localitatea natală, care fusese recent numit în parohie. Între timp, sămânţa a rodit într-un mod binecuvântat. La începutul anilor 2000 se înscrisese la Facultatea de Drept, însă a fost îndrumat de un comandant de unitate către Teologie. Aşa a ajuns la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filofteia” din Piteşti, unde l-a cunoscut pe părintele profesor Constantin Onu, pionier al slujirii comunităţii de hipo­acuzici prin limbajul mimico-gestual. În 9 august 2004 era ofiţer de serviciu când a primit un telefon de la Sectorul administrativ al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, al cărei fiu duhovnicesc era: „Preasfinţitul Părinte Galaction a anunţat duminică în catedrală că un ostaş al patriei va deveni săptămâna viitoare ostaş al lui Hristos”. În 11 august 2004 a fost hirotonit diacon, iar a doua zi, preot. „După hirotonie, am avut o relaţie apropiată cu părintele Mihăiţă Popa, care între timp a trecut la cele veşnice. El era ofiţer la Şcoala de Protecţie Civilă de la Ciolpani şi a rămas mâhnit când a văzut că în capela aşezământului de bătrâni se făcea focul, se încălzea apă şi se spălau rufe. Fusese transformată în depozit de fiare şi alte materiale. S-a dus la directorul centrului şi i-a propus ca biserica să fie reaşezată în statura ei firească. Au pus totul la punct şi lăcaşul a fost sfinţit în 2007 de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în calitate de delegat al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. După ceva timp a venit la mine şi mi-a spus că s-a îmbolnăvit de cancer. Ştia că nu mai are mult de trăit şi mi-a cerut să rămân în locul lui la aşezământul de la Ciolpani. Eram în acea perioadă preot misionar trimis de Preasfinţitul Părinte Galaction pentru deţinuţii din judeţul Teleorman închişi la Penitenciarul Rahova, dar Preasfinţitul Varsanufie mă rugase să-l ajut şi pe părintele Vasile Adrian Mărginean, care era coordonatorul preoţilor de penitenciar, şi slujeam Sfânta Liturghie în secţia de femei. Părintele de la Ciolpani s-a retras în localitatea natală din Vrancea şi în aprilie 2008 am dat examen pentru postul de la capela Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Ciolpani”, rememorează părintele Mirel Ilie.

Până în anul 2017 a fost şi militar activ în cadrul Corpului de control şi inspecţie al Ministerului Apărării Naţionale: „În 2017 s-a înfiinţat funcţia de preot militar. Mă ocupam şi de comunitatea surzilor. Am participat la examenul de selecţie pentru funcţia nou-înfiinţată în cadrul Corpului de control şi inspecţie. De atunci sunt preot militar. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada pandemiei am transpus în limbaj mimico-gestual Sfânta Liturghie care a fost transmisă din biserici ale unor unităţi militare pentru persoanele deficiente de auz şi vorbire, ca o modalitate prin care să-i sprijinim pe cei care din diverse motive nu puteau participa la slujbe”.

Începuturile misiunii în comunitatea surzilor

Deoarece în rândul bătrânilor de la Ciolpani se aflau şi trei hipoacuzici, s-a întors la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Piteşti pentru a urma cursurile de master la programul „Misiune şi slujire prin limbajul mimico-gestual”. Pe lângă teoria învăţată acolo, a finalizat şi un curs de trei luni pentru a deprinde experienţa semnelor. Pentru misiunea desfăşurată în mijlocul bătrânilor de la Ciolpani a fost apreciat de Preasfinţitul Părinte Veniamin, la acea vreme consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care l-a chemat să slujească în comunitatea surzilor din Capitală. Aceştia sunt oameni speciali, care se ataşează foarte greu de persoanele noi. Începutul a fost greu, dar,  cu timpul, comunitatea s-a coagulat. Preotul avea ceva cunoştinţe despre limbajul mimi­co-gestual, chiar şi diplome şi atestate, dar simte că doar rugăciunea şi binecuvântarea lui Dumnezeu i-au oferit abilitatea de a se face înţeles de oamenii care nu aud şi de a-i înţelege pe cei care nu cuvântă.

Slujirea acestora nu se limitează doar la servicii liturgice. Părintele Mirel Ilie are încă de la început o agendă cu numele, adresa şi numere de telefon cu care poate comunica în scris cu membrii comunităţii nu doar din Bucureşti, ci şi din judeţele limitrofe. A intrat în marea lor familie şi participă la evenimente importante din viaţa lor. „Oamenii aceştia au o dorinţă extraordinară de a se plimba, de a se întâlni, de a socializa, de a comunica. Am fost cu ei în Ucraina, Bulgaria, Israel, Egipt. Mă simt împlinit ca preot şi fericit pentru că îi pot ajuta în neputinţele şi luptele pe care le duc în viaţa de zi cu zi. Faptul că am devenit interpret autorizat este de mare ajutor pentru ei. Sunt puţini interpreţi la nivel naţional şi aceştia oferă servicii în schimbul unei remuneraţii, cum este şi firesc, pentru că este meseria lor, au muncit pentru ea şi din asta trăiesc. Dar mulţi dintre membrii comunităţii nu îşi permit aceste cheltuieli şi atunci când pot să merg cu ei gratuit la un medic, la un notar, la un judecător, pentru ei contează enorm. Toate aceste deplasări ale lor sunt din cauza unor probleme şi este nefiresc ca pentru ei să apară o cheltuială în plus, doar pentru a fi înţeleşi. Este minunat că Biserica Ortodoxă poate veni în întâmpinarea acestor probleme”, subliniază preotul.

Programe în limbaj mimico-gestual la TRINITAS TV

Încă din anul 2014, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dorit ca în cadrul Televiziunii TRINITAS să existe emisiuni transpuse în limbaj mimico-gestual, „înainte de a exista o lege care să oblige televiziunile în acest sens! - subliniază preotul. A fost o iniţiativă pornită din dorinţa ca şi persoanele surde să împărtăşească din valorile credinţei cu care noi ne hrănim. Noi avem atât de multe surse de a ne informa, în schimb, pentru ei este mai greu. Părintele Patriarh a rânduit ca preotul comunităţii surzilor din Bucureşti să îndeplinească această misiune şi din ianuarie 2015 am început să strângem într-o bază de date a Televiziunii TRINITAS primele materiale video. Emisiunea cu care am început a fost Cuvânt pentru suflet. În ceea ce priveşte importanţa acestor produse media pentru comunitate, o să vă ofer un singur exemplu. Îmi aduc aminte că atunci când am început slujirea în mijlocul lor, la soroacele de pomenire a celor adormiţi nu aveam în biserică decât două sau trei colive. În momentul în care am tradus o emisiune în care a fost invitat un preot care a explicat foarte simplu şi la obiect importanţa pe care o au rugăciunile Bisericii luptătoare pentru mângâierea sufletelor celor plecaţi din această lume, în prima sâmbătă am numărat 45 de colive! Din acel moment, TRINITAS TV a devenit o punte prin care se transmit lucrurile esenţiale în materie de credinţă. Astfel am încercat să transformăm în filmuleţe scurte diverse informaţii importante pentru credinţa şi cultura lor, pe care să le punem la dispoziţie atât în format televizat, cât şi online, pentru că sunt mari consumatori de media. Momentan lucrăm la ducerea la îndeplinire a altei preocupări a Patriarhului României, care doreşte să avem toate acatistele şi paraclisele difuzate de TRINITAS TV transpuse în limbaj mimico-gestual, pentru ca întreaga comunitate de credincioşi să se roage împreună”.

Proiectul unui centru multifuncţional în Capitală

Faptul că în Bucureşti este cea mai mare comunitate a surzilor din ţară a generat o atenţie deosebită din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel: „La iniţiativa Preafericirii Sale, acum un an s-a hotărât construirea unui centru multifuncţional în Capitală. Sunt foarte multe persoane surde care au posibilităţi financiare reduse şi printr-un astfel de centru, care va fi coordonat de Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va fi asigurată masa caldă zilnic pentru 50 de persoane. Există şi alte perspective: organizarea unui cabinet de logopedie care să-i ajute în special pe copii cu şlefuirea vocii, a unui cabinet în care un psiholog să-i ajute să se integreze în societate trecând peste provocările marginalizării la care sunt supuşi, precum şi a unui after school, pentru că deja avem profesori care au început să înveţe limbajul mimico-gestual şi ne pun la dispoziţie serviciile lor de pedagogi şi mentori. Mai amintim sălile de socializare pentru tineri şi pentru vârstnici şi bineînţeles un paraclis ca loc de rugăciune”, ne spune în încheiere părintele Mirel Ilie.