Teatru de păpuși în Parohia Sederhat

Un articol de: Ziarul Lumina - 01 Noiembrie 2018

Copiii Parohiei Sederhat din cadrul Arhiepiscopiei Aradului au participat în cursul acestei săptămâni, la o „colină a bucuriei” unde au împărţit zâmbete şi voie bună pentru părinții lor. Ca urmare a unui parteneriat între Grădiniţa Sederhat şi Parohia Ortodoxă Română Sederhat a avut loc un spectacol de teatru de păpuși unde copiii au fost cei care au dat viață personajelor din spectacol.

Micii beneficiari au putut să participe la un teatru de păpuși organizat în incinta căminului cultural și pus la dispoziție de către Primăria orașului Pecica. Este pentru prima dată când în satul Sederhat s-a desfășurat un spectacol de teatru.

Scopul urmărit la acest eveniment a fost acela de a aduce pe aceeași treaptă pe toţi copiii indiferent de starea lor socială și de puterea financiară de care dispun părinţii lor. După ce s-a terminat spectacolul, copiii din sat, cât și părinții acestora și-au adus aminte de bucuria pe care o au atunci când sunt cu toţii uniți. La final, toți copiii au primit o surpriză dulce ce a constat într-o fântână de ciocolată, frigărui din fructe, precum şi acadele de casă și salam de biscuiți, toate făcute de către doamna educatoare împreună cu copiii din sat.

O bună parte din costul spectacolului a fost suportată de către Parohia Ortodoxă Română Sederhat. (Pr. Mureșan Arxinte)