Telegramă de condoleanţe
București, 15 octombrie 2020
Familiei părintelui profesor
Constantin Muha,
Arhiepiscopia Iaşilor
Îndurerată familie,
Am primit cu tristețe vestea trecerii din această lume, după o grea suferinţă, a părintelui profesor Constantin Muha, vrednic și dedicat slujitor al Bisericii Ortodoxe Române.
În întreaga sa activitate, atât în calitate de profesor și director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, cât şi în calitate de slujitor la Sfântul Altar, părintele Constantin Muha a lucrat cu râvnă, smerenie și dragoste, dedicându-și viața Bisericii lui Hristos și dând dovadă de credință puternică şi devotament faţă de misiunea preoţească.
La acest moment de întristare, adresăm gândul nostru părintesc de compasiune şi consolare pentru dumneavoastră, familia părintelui profesor Constantin Muha, precum şi pentru profesorii şi elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să așeze sufletul părintelui Constantin în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu binecuvântări şi părinteşti condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toţi cei întristaţi,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române