Telegramă de condoleanțe adresată clericilor și credincioșilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuților

Data: 20 Mai 2020

Hristos a înviat!

Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ierarh venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhipăstor misionar şi harnic, apărător înţelept al tradiţiei ortodoxe româneşti şi al monumentelor istorice bisericeşti.

Împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, cu preoţii, monahii şi credincioşii îndoliatei Arhiepiscopii a Sucevei şi Rădăuţilor, înălţăm în aceste zile ­rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe pentru eparhia ­îndoliată,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române