Teme de teologie şi ştiinţă dezbătute la Colegiul Economic din Hunedoara

Data: 12 Noiembrie 2016

La Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara s-a desfăşurat miercuri, 9 noiembrie, prima ediție a Simpozionului național „Teologie Ortodoxă și Știință – împreună pe calea Adevărului”. În cadrul acestui simpozion au fost susținute 12 lucrări de specialitate, încadrate în tematica relației și dialogului constructiv între teologie și știință.

Simpozionul a avut loc la inițiativa părintelui Adrian Pascal, profesor de religie la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu”, cu implicarea și ajutorul conducerii liceului, prof. dr. Anișor Pârvu – director, și al întregului corp profesoral. Parteneri în acest proiect au fost, alături de Colegiul Economic Hunedoara, Episcopia Devei și Hunedoarei, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Casa Corpului Didactic Deva, Universitatea „Alma Mater” Sibiu și Liceul Tehnologic Sebeș, judeţul Alba.

Din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei a participat la această întâlnire părintele Radu Trifon, consilier eparhial pentru învățământ, care, după rugăciunea de început, a transmis binecuvântarea și mesajul de felicitare al Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, pentru această inițiativă aflată la prima ediție, în contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului” în Patriarhia Română. Au urmat alocu­ținile reprezentanților institu­țiilor partenere, apoi pr. Radu Trifon a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că atât știința cât și teologia au ca scop înțelegerea profundă a rosturilor și legilor existenței și evoluției lumii create, a sensului și finalității vieții omului.

„Contextul actual este unul propice pentru dialogul dintre Teologia Ortodoxă și Știință, acestea completându-se reciproc, chiar dacă folosesc metodologii diferite, având scopul de a obține și exprima Adevărul. În acest sens, Simpozionul <Teologie Ortodoxă și Știință – împreună pe calea Adevărului> tinde spre aprofundarea acestui dialog în cadrul instituțiilor de învăță­mânt pentru a facilita dezvoltarea armonioasă a spiritualității și personalității umane”, a spus pr. prof. Adrian Pascal, iniţiator şi organizator al manifestării.

În cadrul acestui simpozion au fost susținute 12 lucrări de specialitate, încadrate în tematica relației și dialogului constructiv între teologie și știință.

Simpozionul a pus în discuţie faptul că „descoperirile științifice actuale lasă un orizont deschis unui nou mod de cunoaștere, prin care omul redescoperă taina ascunsă a lumii în umbra com­plexității în care trăiește. Ortodoxia recunoaște valoarea ra­țiunii în urcușul către Dumnezeu, subliniind totodată deosebirea radicală de ființă, între necreat și creat, și afirmând ex­periența credinței drept cale ce trebuie urmată pentru o viață adecvată și care să ofere omului posibilitatea unei cunoașteri, mai presus de minte, a Adevărului, într-o experiență de comuniune cu Dumnezeu”, conform pr. prof. Adrian Pascal.